Fire Emblem Fortune's Weave Review: capodopera tactică, țesută în patru destine | Go4Games

Primul Fire Emblem, Shadow Dragon and the Blade of Light, l-am jucat prin anii ’90, pe un Famicom luat din târg. Astăzi, când mă uit la cum arată Fortune’s Weave, îmi dau seama cât de bătrân sunt. Fire Emblem: Fortune’s Weave începe greoi, ca orice joc japonez, mai ales din genul tactical role-playing. După câteva ore, jocul începe să-ți schimbe programul zilei, mai stai puțin, mai faci o luptă, mai recrutezi un personaj, mai vezi ce se întâmplă cu Cai. Dar nu te saturi cu o singură poveste, așa că schimbi perspectiva și te trezești că vrei să afli ce face Dietrich, cum evoluează povestea Theodorei sau unde duce drumul Ledei. Și, când te uiți la ceas, au dispărut patru ore fără să-ți dai seama.

Intelligent Systems nu s-a mulțumit să mai construiască un Fire Emblem solid, cu lupte pe grilă, personaje carismatice și o poveste despre un rău străvechi care amenință lumea. De data aceasta a luat formula seriei, a întins-o până aproape de maximum și a reușit, cumva, să nu piardă nimic din ceea ce a făcut din Fire Emblem unul dintre cele mai iubite RPG-uri tactice. Credeți-mă, jocul este excepțional și nici nu îți rupe capul de dificultate, nu e vreun souls-like tactic.

Rezultatul este magnific

Fortune’s Weave este un joc uriaș, cred că te duci lejer în peste 150 de ore, uneori aproape intimidant prin cantitatea de lucruri pe care le pune în fața jucătorului. Ceea ce e bine, pentru că intervine acea senzație că nu parcurgi o campanie construită în jurul unei singure idei pe care dezvoltatorii o repetă până la epuizare. Ai patru povești care pornesc separat, patru personaje principale cu motivații diferite și patru feluri de a privi aceeași lume, înainte ca firele să înceapă să se strângă într-un nod narativ din ce în ce mai spectaculos.

Cele patru perspective sunt Cai, Dietrich, Theodora și Leda, iar jocul îți permite să comuți între ele și să urmărești în paralel evoluția lor. Asta mi-a plăcut cel mai mult și aici dă lovitura Fortune’s Weave. Și nici nu simți că Intelligent Systems a împărțit aceeași poveste în patru doar pentru a-ți vinde mai mult conținut. Personajele au propriile conflicte și propriul drum pentru a putea susține aproape singur un Fire Emblem. Eu cred că poveștile lui Dietrich, Theodora, Cai și Leda ar fi putut sta fără probleme la baza unor jocuri separate.

Patru drumuri, aceeași lume

În centrul poveștii se află Heroic Games, un turneu organizat în capitala Dagsion, unde luptătorii intră în competiție pentru ca, la final, câștigătorului să-i fie îndeplinită o dorință. Premisa clasică pentru un RPG japonez, numai că Fire Emblem are prostul obicei, în sensul bun, de a lua o idee simplă și de a o umple cu politică, războaie, relații, sacrificii, credințe și destine care se lovesc unele de altele.

Cai intră în această lume împins de dorința de a-și proteja familia, Dietrich este un spadasin străin pentru care duelul pare să fie aproape o formă de religie, Leda este o dansatoare și muziciană a cărei eleganță se transformă pe câmpul de luptă într-o armă, în timp ce Theodora este regina Saramisului, o femeie care nu are nevoie să ridice vocea pentru a transmite senzația că ar putea conduce o armată întreagă cu fermitate.

O luptă văzută dintr-o parte capătă altă greutate atunci când ajungi, câteva ore mai târziu, să o privești din cealaltă. Firele narative nu sunt niște linii paralele care se ating din când în când, ci se apropie treptat, se încurcă și, în cele din urmă, formează tabloul de ansamblu.

Este o structură care amintește, inevitabil, de ceea ce a funcționat atât de bine în Three Houses, dar Fortune’s Weave o duce într-o direcție mult mai amplă. Când jocul începe să-ți arate cât de multe dintre lucrurile pe care le-ai văzut separat fac parte, de fapt, din aceeași poveste, apare satisfacția aceea rară pe care o au RPG-urile care știu să planteze informații cu zeci de ore înainte de momentul în care vor deveni importante.

Strategia începe cu mult înainte de bătălie

Fire Emblem a fost întotdeauna despre strategie, dar Fortune’s Weave dă de înțeles că strategia nu înseamnă doar să muți un cavaler trei pătrățele la stânga și să speri că nu ratează lovitura de 92%. Fortune’s Weave construiește un ciclu în care toate aceste lucruri se hrănesc reciproc, adică ai antrenamente, recrutări, relații, explorare, resurse, activități în Dagsion, călătorii în afara capitalei, temnițe și lupte care îți cer să gândești înainte de fiecare mutare.

Și vine momentul inevitabil în care un personaj cu 99% șanse de lovitură ratează lamentabil, în timp ce adversarul care are 10% șanse îți trimite unitatea la plimbare direct spre ecranul de Game Over. Este unul dintre acele ritualuri Fire Emblem pe care le urăști în secunda respectivă și ajungi să le iubești tocmai pentru că fac fiecare confruntare memorabilă. Dar poți salva și aici nu te mai frustrezi că trebuie să o iei de la capăt.

Un RPG care nu se teme să fie mare

Lui Fortune’s Weave nu îi este frică de dimensiunea proprie. Azi, cele mai multe jocuri open-world sunt umplute cu activități doar pentru a putea pune pe copertă un număr mare de ore. Acest Fire Emblem nou pornește de la ideea opusă: avem o lume, avem personaje, avem o poveste și avem multe lucruri interesante de făcut încât să putem lăsa jucătorul să se piardă. Și da, te poți pierde, pentru că vrei să mai faci o misiune secundară, să mai verifici un personaj, să vezi ce se întâmplă dacă investești într-o anumită relație. Și uite așa explorezi și uiți ce mai ai de făcut. Dacă vrei să faci totul, sigur că te duci în 200 de ore ca popa.

Fortune’s Weave este și unul dintre jocurile în care Nintendo pare să fi vrut să spună foarte clar că uite ce putem face pe Switch 2. Personajele sunt superb reproduse, animațiile din lupte au o forță pe care seria o merita de mult, iar scenele cinematice au acel aer de producție japoneză în care fiecare cadru pare construit pentru a fi o ilustrație. Fire Emblem se mișcă exact ca un anime, iar design-ul personajelor este excelent. Coloana sonoră intră foarte bine în categoria de soundtrack pe care începi să-l fredonezi fără să-ți dai seama.

Parcă prea mult…

Fire Emblem: Fortune’s Weave are și momente în care îți amintește că Intelligent Systems a pus prea multe lucruri în aceeași oală, dar na, acum să ne plângem și de asta? Ne plângem că nu merită banii un joc, că are nu știu ce, dar și dacă are prea mult. E adevărat că aici activitățile pot deveni repetitive, anumite mecanici de administrare a armatei și relațiilor cer mai multă răbdare decât ai avea chef să le oferi, iar partea de explorare nu este întotdeauna la nivelul extraordinar al sistemului de luptă. Dar micile defecte nu reușesc să-i diminueze farmecul.

Atunci când o anumită activitate începe să te obosească, ai încă trei povești de urmărit. Când o rută narativă încetinește, alta poate să accelereze. Da, este mult, chiar foarte mult, dar n-ai cum să te superi pe el, până la urmă e unul dintre cele mai bune Fire Emblem-uri din istoria Nintendo.

Este bine că ceea ce a funcționat în jocurile anterioare se menține și aici, se păstrează sistemul de luptă tactică în centrul experienței, împrumută libertatea și componenta socială care au făcut din Three Houses un fenomen, adaugă explorare, o lume mult mai mare și patru personaje principale, apoi amestecă totul într-o aventură care poate să te țină ocupat mai mult de 150 de ore.

Jocul în care te așezi

Rezultatul final este un RPG care nu se joacă pe repede înainte, este făcut să te așezi în el ca într-un fotoliu pufos. Trebuie să investești timp, să accepți să-ți pierzi oamenii în bătălii și să te enervezi când o unitate în care ai investit zeci de ore face o prostie monumentală, apoi să dai flegme spre monitor și urlete de genul “turul doi ânapoi”.

Sincer, este un Fire Emblem care înțelege de ce oamenii iubesc acest tip de jocuri, pentru că la final nu-ți amintești harta unei bătălii sau câte puncte de experiență ai câștigat, ci toate personajele, toată povestea și descoperi că ai parte de niște povești fabuloase.

În final, aș vrea să vă spun că Fire Emblem: Fortune’s Weave este unul dintre acele jocuri care justifică existența unui RPG de peste 150 de ore, iar pe Switch 2, Nintendo are deja câteva jocuri care demonstrează de ce noua consolă poate deveni o casă excelentă pentru RPG-uri de amploare. Fortune’s Weave poate candida lejer la Jocul Anului pe noua consolă hibrid a de la Nintendo.