Cum arată personajul Noob Saibot în filmul Mortal Kombat II

Autor: Cosmin Aionita | 12.08.2025
Cum arată personajul Noob Saibot în filmul Mortal Kombat II
Foto: Collider

Publicația Collider a beneficiat de un preview exclusiv pentru viitorul film Mortal Kombat II, continuarea adaptării cinematografice lansate în 2021 a celebrei serii de jocuri video produse de NetherRealm Studios. Iar de pe urma acestuia, a fost publicată imaginea exclusivă de mai jos, înfățișându-l pe ninja-ul întunecat Noob Saibot, după cum aceasta va fi portretizat în Mortal Kombat II.

Noob Saibot Mortal Kombat
Foto: Collider

La finalul filmului din 2021, Cole Young (Lewis Tan) și Hanzo Hasashi/Scorpion (Hiroyuki Sanada) își uneau forțele pentru a-l doborî pe Bi-Han/Sub-Zero (Joe Taslim), asasinul Lin Kuei. Nimeni nu rămâne însă mort în universal Mortal Kombat, Bi Han urmând să fie readus la viață sub noua sa identitate Noob Saibot. Personajul va fi interpretat, din nou, de Joe Taslim.

În film își vor face apariția actorii Karl Urban (Johnny Cage), Adeline Rudolph (Kitana), Tati Gabrielle (Jade), Martyn Ford (Shao Kahn), Hiroyuki Sanada (Scorpion), Lewis Tan (Cole Young), Jessica McNamee (Sonya Blade), Josh Lawson (Kano), Tadanobu Asano (Raiden), Mehcad Brooks (Jax), Ludi Lin (Liu Kang), Chin Han (Shang Tsung), Max Huang (Kung Lao), Joe Taslim (Bi-Han/Noob Saibot), Damon Herriman (Quan Chi) și Ana Thu Nguyen (Sindel).

Filmul Mortal Kombat II este produs de James Wan (Atomic Monster), Todd Garner (Broken Road Production), Simon McQuoid, E. Bennett Walsh și Toby Emmerich. În scaunul de regizor îl vom găsi tot pe Simon McQuoid, care a regizat și filmul din 2021, iar scenariul a fost scris de Jeremy Slater (Moon Knight, The Umbrella Academy).

Mortal Kombat II este așteptat în sălile de cinema, inclusiv în cele IMAX, începând cu 24 octombrie 2025. Premiera în România va avea loc o săptămână mai târziu, pe 31 octombrie 2025.

Sursa: Collider

Urmărește Go4Games.ro pe Google News