Serialul Twisted Metal, acum disponibil și în România. Unde poate fi urmărit

Autor: Cosmin Aionita | 11.09.2023
Serialul Twisted Metal, acum disponibil și în România. Unde poate fi urmărit
Foto: Peacock

Serialul Twisted Metal, realizat în colaborare de Sony Pictures TV, PlayStation Productions și Universal Television, este acum disponibil și pentru publicul din România. Și, deși a fost produs pentru Peacock, serviciul de streaming video deținut și operat de NBCUniversal, în țara noastră Twisted Metal nu este disponibil pe SkyShowtime.

Cu toate că platforma SkyShowtime se laudă că aduce în România filmele și serialele de la Universal Pictures, Dreamworks, Sky Studios, Peacock, Nickelodeon, SHOWTIME, Paramount+ și Paramount Pictures, misterioase sunt căile de licențiere când vine vorba de conținutul video disponibil în țara noastră. Astfel, noul serial Twisted Metal este acum disponibil spre vizionare în România prin intermediul platformei concurente HBO Max.

Sezonul de debut Twisted Metal, format din zece episoade, este disponibil în întregime prin intermediul serviciului HBO Max.

Bazat pe seria de jocuri ce scotea în evidență luptele motorizate dintre diferiți piloți și vehiculele acestora, serialul Twisted Metal a fost conceput drept o comedie cu elemente de acțiune. Îl veți recunoaște pe Anthony Mackie în rolul lui John Doe, un șofer sărit de pe fix căruia îi este oferită șansa la o viață mai bună. Condiția? Să livreze un pachet misterios printr-un pustiu post-apocaliptic, în timp ce alți „șoferi”, aflați la bordurile altor vehicule de luptă (inclusiv Sweet Tooth și a sa camionetă de înghețată), încearcă să-l oprească.

În alte roluri apar actori precum Will Arnett (The LEGO Batman Movie), Stephanie Beatriz (Brooklyn Nine-Nine) și Thomas Haden Church (Spider-Man: No Way Home). Nu în ultimul rând, Sweet Tooth, clovnul malefic ce poate fi considerat “mascota” seriei Twisted Metal, este interpretat de wrestler-ul Samoa Joe.

Sursa: HBO Max

Urmărește Go4Games.ro pe Google News