Cadoul inedit primit de Naomi Osaka de la PlayStation după ce a născut

Autor: Adrian Popa | 27.07.2023
Cadoul inedit primit de Naomi Osaka de la PlayStation după ce a născut
Foto: Profimedia Images

Naomi Osaka a primit un cadou inspirat de la PlayStation după ce a născut-o pe fiica sa Shai.

Sportiva și partenerul ei, artistul Cordae, au devenit părinți în prima săptămână din iulie. Osaka a primit de la PlayStation, un brand pe care îl promovează oficial, două body-uri cu mesaje. Pe unul apare textul „New Mini Boss/Mini Șefă Nouă”, iar pe celălalt mesajul „New Player/ Jucător Now”.

„New Mini Boss” vine de la declarația făcută de fosta mare tenismenă Justine Henin, care a declarat, după ce Osaka a învins-o pe Serena Williams la Australian Open, că tenisul feminin mondial are „o nouă șefă”. Expresia a prins și a folosită apoi deseori de către cei care se refereau la jucătoarea japoneză.

Foto: Instagram/Naomi Osaka

Ultima victorie într-un turneu de Grand Slam a tenismenei din Japonia a fost în 2022 în cadrul Australian Open. De atunci, Osaka, fost numărul unu mondial, a trecut printr-o perioadă mai dificilă în carieră. La French Open și US Open, jucătoarea a fost eliminată încă de la începutul turneelor.

După ce se va întoarce din concediul maternal, tenismena și-a propus să revină în top. Osaka a câștigat patru turnee de Grand Slam și vrea să mai câștige încă opt. Sportiva își dorește foarte mult și o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2024, care vor fi organizate la Paris.

„Sunt convinsă că acest bebeluș mă va inspira să încerc și mai mult și să dau tot ce pot”, a declarat sportiva pentru un post de televiziune din Japonia.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News