VIDEO: Michael Scott, din serialul „The Office”, comandă nava Normandy din jocul Mass Effect

Autor: Adrian Popa | 07.02.2023
VIDEO: Michael Scott, din serialul „The Office”, comandă nava Normandy din jocul Mass Effect

Serialul „The Office” și jocul Mass Effect au fiecare legiuni de fani în întreaga lume. Cineva s-a gândit să unească cele două lumi și a creat un clip video în care personajul Michael Scott (Steve Carell), „cel mai bun șef din lume”, comandă nava Normandy în locul lui Shepard.

Materialul a fost publicat pe canalul eli_handle_b․wav de pe YouTube și în mai puțin de o zi a strâns aproape 300.000 de vizualizări.

În clipul video, Scott poate fi văzut în timp ce ghidează nava în bătălii, acordând interviuri pentru presă, având discuții personale cu membri ai echipajului sau dansând.

În acest videoclip atrag atenția abilitățile de editare extraordinare ale creatorului. Scott pare chiar să facă parte din scenele din joc în care a fost introdus.

Pe canalul eli_handle_b․wav se găsesc și alte creații similare. De exemplu, Shrek a fost introdus în Fallout 4, Tony Soprano în God of War, iar Mr. Bean în Cyberpunk 2077.

Serialul „The Office” a debutat în 2005 și are 9 sezoane. În show este descrisă viața de zi cu zi a angajaților companiei Dunder Mifflin Paper Company, din Scranton, Pennsylvania. „The Office” a fost inclus de publicația Rolling Stone în lista celor mai bune 100 de seriale lansate vreodată.

Mass Effect este o franciză de jocuri video care a debutat în 2007. În acest univers din viitor oamenii și alte civilizații extraterestre au colonizat galaxia folosind tehnologii lăsate în urmă de civilizații avansate din trecut.

Foto: capturi din video

CITEȘTE ȘI:

VIDEO: Cineva a creat un magazin Lidl în Far Cry 5

Parodie Mario Kart alături de Pedro Pascal, starul din serialul The Last of Us

Urmărește Go4Games.ro pe Google News