Day of The Tentacle Remastered

Autor: Cosmin Aionita | 29.03.2016
Day of The Tentacle Remastered
Platforma: PC PS3
Cerinţe minime de sistem: 1.7 GHz Dual Core, 2 GB RAM, 512 MB VRAM

Day of The Tentacle Remastered este o versiune adusă la zi a clasicului joc de aventură Day of The Tentacle, lansat de LucasArts în 1993.

Day of The Tentacle Remastered

Day of The Tentacle Remastered beneficiază de un mod de afişare refăcut în rezoluţie HD, cu toate personajele şi fundalurile redesenate de mână de către artiştii Double Fine Productions, dar şi de cel clasic, fidel jocului iniţial din 1993. De asemenea, jocul oferă două tipuri de interfeţe: cea clasică, cu verbele reprezentând acţiunile posibile şi inventarul afişate în partea de jos a ecranului, precum şi o interfaţă modernă, în stilul celor folosite în Full Throttle sau Curse of Monkey Island.

Day of The Tentacle Remastered este disponibil în versiuni pentru PC, PlayStation 4 şi PlayStation Vita.

Părţi pozitive
  • acelaşi joc excelent ca în anii '90
  • grafica refăcută şi interfaţa adusă la zi
  • include comentarii din partea producătorilor
Părţi negative
  • voice acting-ul nu este la nivelul jocurilor contemporane
Urmărește Go4Games.ro pe Google News