Days Gone Remastered Review: între amintiri post-apocaliptice și dezamăgiri repetate

Autor: Cosmin Aionita | 02.06.2025
Days Gone Remastered Review: între amintiri post-apocaliptice și dezamăgiri repetate
Foto: Sony Interactive Entertainment

După aproape șase ani de la lansarea inițială, Days Gone revine în atenția jucătorilor printr-o variantă remasterizată, destinată consolei PlayStation 5. Dacă prima apariție a jocului a fost primită cu entuziasm reținut și a fost umbrită de probleme tehnice și design discutabil, noua versiune vine cu promisiunea unui pachet rafinat și complet, atât pentru fanii vechi, cât și pentru cei care îl descoperă pentru prima dată. Însă, merită cu adevărat acest “retur” în Oregonul devastat de freakers, sau e doar o repetiție cu o fațadă lucioasă?

O istorie zbuciumată, scoasă de la naftalină

Days Gone a fost, inițial, marea șansă de afirmare a studioului Bend – o echipă cu un trecut onorabil în epoca PS1, cunoscută mai ales pentru seria Syphon Filter. După o perioadă în care au fost reduși la roluri secundare, lucrând la titluri portabile și sprijinind alte studiouri Sony, Days Gone trebuia să fie momentul lor de glorie. În teorie, toate ingredientele erau acolo: o lume de joc deschisă infestată de hoarde de zombalăi atipic de fâșneți (freakers), un protagonist (semi)carismatic și a lui motocicletă de nădejde, dar și o poveste despre supraviețuire, dragoste și loialitate.

Days Gone Remastered

Realitatea de la lansare a fost, însă, mult mai puțin idilică. Probleme de performanță severe – scăderi de framerate până spre 20 fps pe PS4, blocaje frecvente, dar și decizii discutabile de gameplay (precum autonomia extrem de limitată a motocicletei) – au tras în jos impresia generală. Deși multe dintre aceste neajunsuri au fost reparate în timp prin update-uri, dauna fusese deja făcută: vânzările inițiale au fost modeste, iar Sony și-a pierdut rapid încrederea în proiect. Fanii s-au mobilizat mai târziu, dar a fost prea târziu pentru a schimba soarta unei continuări directe. Astăzi, majoritatea jucătorilor s-au reorientat spre lumi de joc mai interesante, uitând de Days Gone.

Astfel, anunțul unei versiuni remasterizate a venit aproape de nicăieri. Cu doar șase ani între cele două lansări, întrebarea “chiar era nevoie?” este pe buzele multor jucători. La urma urmei, Days Gone deja primise un update care îl făcea să ruleze cu 60 fps pe PS5, iar vizual arăta destul de bine și pe PS4 (Pro).

Days Gone Remastered

Remaster, dar nu prea

Cea mai evidentă schimbare ar trebui să fie partea vizuală. Doar că sistemul de iluminare mult mai cinematografic adus de noua versiune nu schimbă prea mult estetica. Scenele nocturne sau explorările prin pădurile dense ale Oregonului sunt poate puțin mai atmosferice, mai întunecate, pentru a accentua mai bine sentimentul de pericol. În realitate schimbările vizuale sunt prea minore chiar și în cadrul unei comparații directe, iar cei care nu au mai pus mâna pe joc de la lansare nu vor sesiza vreo îmbunătățire.

Pe partea tehnică, utilizatorii unei console PlayStation 5 au acces la două moduri: Performance (1440p la 60 fps) și Quality (4K nativ la 30 fps). Deși ambele rulează fluent și fără fluctuații, există o controversă legată de fidelitatea imaginii în modul Performance, unde claritatea pare inferioară versiunii originale rulate după update-ul inițial pentru PS5. Cei cu un PS5 Pro au mai mult noroc: primesc și modul Enhanced, care folosește upscaling PSSR și promite un echilibru superior între fidelitate și fluență.

Days Gone Remastered

Muncile lui Deacon St. John

Dincolo de îmbunătățirile grafice, Days Gone Remastered vine la pachet cu noi moduri menite să prelungească pofta de joacă și după terminarea poveștii. Cea mai importantă este modul Horde Assault, o experiență tip arcade în care ești aruncat direct în mijlocul unor locații infestate, cu scopul clar de a supraviețui și a obține un scor cât mai mare. Acest mod introduce personaje alternative și necesitatea de a căuta și prăda resursele necesare supraviețuirii. Per ansamblu experiența este mai concentrată și mai intensă, cel puțin dacă vrei să elimini hoarde de zombies pe bandă rulantă.

Pentru veterani, sunt disponibile și două moduri hardcore: Permadeath, în care moartea e definitivă și orice greșeală te poate costa tot progresul, și Speedrun, axat pe eficiență și cunoașterea profundă a hărții și misiunilor. În plus, Challenge Mode revine, oferind provocări stricte, dar cu recompense pe măsură, perfecte pentru cei care caută să-și testeze limitele.

Days Gone Remastered

Scurtături și alte finețuri

Una dintre schimbările care se pot sesiza pe deplin este implementarea feedback-ului haptic oferit de controller-ul DualSense. Motorul lui Deacon are acum o vibrație distinctă, în timp ce luptele sau chiar și conducerea motocicletei oferă o senzație distinctă grație trigger-ului adaptiv. E un detaliu subtil, dar una care face întreaga experiență puțin mai captivantă.

Cei de la Bend Studio au fost atenți și la jucătorii cu nevoi speciale și au introdus mai multe opțiuni pentru a le ușura viața, de la nivelul de contrast ridicat până la posibilitatea încetinirii temporare a jocului sau suport narativ pentru elementele de UI.

Iar, dacă ai progresul salvat pe PS4, îl poți importa fără probleme în versiunea de PS5. De asemenea, dacă deții versiunea inițială a jocului, upgrade-ul la remaster costă doar echivalentul a 10 euro. Singura excepție este făcută pentru cei care au obținut Days Gone în cadrul abonamentului PS Plus – aceștia vor trebui să cumpere versiunea Remastered la preț integral.

Days Gone Remastered

Merită să te întorci în Days Gone?

Depinde de perspectiva ta. Dacă ai jucat deja Days Gone în varianta originală sau în cea actualizată pe PS5, diferențele sunt minuscule. Dar dacă n-ai apucat să-l joci până acum, versiunea Remastered este fără îndoială forma ideală în care să-l experimentezi: stabilă și cu un plus de conținut care prelungește considerabil distracția.

Mai mult decât atât, în contextul absenței unui sequel, această versiune se simte și ca un omagiu final adus unui joc care a fost (poate) nedreptățit la lansare. Days Gone nu este un titlu perfect – personajele sale sunt cam necioplite, povestea șchiopătează din greu, iar gameplay-ul necesiă răbdare și planificare. Dar tocmai aceste imperfecțiuni îi dau un oarecare caracter distinct, o autenticitate care lipsește multor titluri contemporane.

Days Gone Remastered

Concluzie

Days Gone Remastered nu este nici remaster-ul pe care l-am vrut și nici cel de care aveam nevoie. Este un pachet solid, echilibrat și clar superior față de prima versiune, cel puțin din punct de vedere tehnic. Chiar dacă actualizările grafice sunt greu de sesizat, optimizările de gameplay corectează imperfecțiuni care, în trecut, îngreunau experiența. Întreg jocul se simte mai cursiv, mai curat, mai precis.

Dar asta nu scuză obsesia celor de la Sony de a remasteriza jocuri, fără să investească prea mult efort și fără vreun alt scop decât speranța de a mai obține niște “fonduri suplimentare” de la fani. Sincer, dacă Days Gone nu te-a convins în momentul lansării, nici versiunea Remaster nu-ți va schimba părerea.

Days Gone Remastered
Părţi pozitive
  • pachet complet
  • framerate stabil
  • suport pentru controller-ul DualSense
Părţi negative
  • același joc cu numeroase probleme
  • schimbări grafice minuscule
  • bug-uri minore
Urmărește Go4Games.ro pe Google News