Disco Elysium – The Final Cut (Nintendo Switch) Review: dark într-o lume colorată

Autor: Cosmin Aionita | 14.03.2022
Disco Elysium – The Final Cut (Nintendo Switch) Review: dark într-o lume colorată

Disco Elysium a fost unul dintre jocurile din 2019 căruia, din păcate, nu i-am putut acorda atenția cuvenită în momentul apariției sale inițiale. Între timp, creația celor de la studioul ZA/UM a câștigat numeroase premii, fiind relansată în ediția The Final Cut chiar și pe console. Și, cu ocazia apariției versiunii fizice de Disco Elysium – The Final Cut pentru Nintendo Switch (programată chiar pentru mâine, 15 martie 2022), am decis să ne revanșăm, aruncând o privire mai amănunțită asupra acestei ediții a jocului.

De-a lungul vremii, am asistat la numeroase situații în care titluri „de cult” de pe PC nu au reușit să se bucure de același succes atunci când au fost portate pe console, reciproca fiind, de asemenea, cât se poate de adevărată. Așadar, apare inevitabila întrebare: se „potrivește” un joc precum Disco Elysium pe consola Switch a celor de la Nintendo?

Disco Elysium Nintendo Switch

Portare și control

Iar această dilemă poate fi privită din mai multe unghiuri. Tehnic, spre deosebire de alte titluri mai pretențioase, adaptarea lui Disco Elysium pe Switch nu are probleme. Având în vedere îmbinarea de genuri din care jocul face parte (point and click adventure combinat cu pen and paper RPG, prezentate dintr-o perspectivă isometrică), fidelitatea vizuală nu contează foarte mult, gameplay-ul fiind axat pe conversații extinse și explorare, nu reacții rapide.

Poți spune astfel de jocul rulează absolut decent pe Nintendo Switch și, chiar dacă își mai fac apariția mici căderi de framerate, acestea chiar nu contează. Nici ecranele de loading, ce apar când treci de la o „scenă” la următoarea, nu-s tocmai deranjante, fiind mult mai scurte decât schimburile de replici din acest joc.

Disco Elysium Nintendo Switch

Totuși, am întâmpinat câteva probleme legate de lipsa de intuitivitate a schemei de control: spre exemplu, pentru a interacționa cu obiectele sau personajele din jurul tău, trebuie să îndrepți mai întâi stick-ul dreapta către acestea și apoi să apeși A când acest prompt apare peste „ținta” ta. Această mod de funcționare nu este tocmai intuitiv și deloc clarificat în meniul jocului, în care ți se afișează mare că butonul R este dedicat interacțiunilor. Cine știe, poate există explicații suplimentare în documentația ce acompaniază ediția fizică a jocului, însă, pentru acest test, nu am avut-o la dispoziție.

Alternativ însă, poți interacționa, te poți deplasa prin mediul înconjurător sau poți naviga prin meniuri și dialoguri cu ajutorul ecranului tactil al consolei. Personal, nu sunt adeptul acestei metode: nu-mi place să-mi acopăr cu degetele „câmpul de joc”, și așa redus ca dimensiuni pe o consolă precum Nintendo Switch Lite.

Disco Elysium Nintendo Switch

Experiența noir completă

Dacă treci peste aceste mici inconveniente, acest Final Cut pentru Switch oferă experiența completă Disco Elysium: absolut toate dialogurile sunt vorbite, inclusiv cele purtate cu diferitele părți ale „subconștientului” personajului principal. Schimburile de replici (foarte) extinse din joc devin astfel mai ușor de urmărit. De asemenea, poți ajusta dimensiunile textului pentru o vizibilitate cât mai bună în modul portabil sau pe modelul Switch Lite.

Singura problemă reală pe care ar putea-o avea această ediție a jocului este relativa nepotrivire dintre temele abordate și imaginea și publicul pe care Nintendo Switch le-a strâns de-a lungul anilor. O consolă ce și-a câștigat popularitatea mai ales grație jocurilor „colorate”, cu personaje vesele gen Mario, preferată în primul rând de către copii, s-ar putea să nu fie tocmai „casa” perfectă pentru Disco Elysium, un joc „dark”, din care nu lipsesc teme mature precum sexul, crimele, abuzul de alcool sau instabilitatea psihică.

Disco Elysium Nintendo Switch

Dacă dialogurile profunde, câteodată parcă interminabile, precum și o provocare mai întunecată decât Mario sau Zelda nu te sperie, ai putea să dai o șansă lui Disco Elysium pe Nintendo Switch, mai ales dacă n-ai apucat să încerci jocul pe alte platforme. Măcar așa vei putea continua să joci și atunci când TV-ul este ocupat sau atunci când ești nevoit să ieși din casă.

Disco Elysium Nintendo Switch
Părţi pozitive
  • întreaga experiență Disco Elysium „la purtător”
  • adaptare tehnică destul de bună
  • toate dialogurile sunt vorbite
Părţi negative
  • schemă de control ușor neintuitivă
  • un joc cam dark pentru o consolă mai veselă
Urmărește Go4Games.ro pe Google News