Horizon Forbidden West Review: mai mare, mai bogat, mai variat

Trebuie să recunosc că, după sentimentul de uimire pe care l-am avut atunci când am urmărit dezvăluirea inițială a lui Horizon: Forbidden West pentru PlayStation 5, am rămas ușor dezamăgit în momentul în care Sony a confirmat că jocul urma să fie lansat și pentru PlayStation 4. Și asta pentru că, legat fiind de hardware-ul îmbătrânit de PS4, Forbidden West nu putea fi cu adevărat o revoluție, ci mai degrabă o evoluție a formulei din Horizon: Zero Dawn. Acesta din urmă a fost totuși unul dintre cele mai reușite jocuri din generația PlayStation 4, deci, să îmbunătățești și mai mult această formulă este, în sine, o realizare.

Iar dacă pleci de la aceste premise, nu ai cum să fii dezamăgit de Horizon: Forbidden West. Este o continuare cu un C mare și strălucitor, care nu se ferește să ia mai toate componentele predecesorului și să le îmbogățească, să le extindă și să le aplice un strat suplimentar de luciu: harta este mai mare, mai abudentă în activități și mai variată, armele mai numeroase, fauna robotizată mai diversificată, iar arborele de abilități mai stufos și croit pentru a acomoda mai multe stiluri de joc.

Continuitate narativă

Într-un fel, setul extins de caracteristici ale lui Forbidden West oglindește și evoluția personajului principal, Aloy fiind acum mult mai stăpână pe propriile puteri, grație informațiilor și experienței acumulate de-a lungul primei sale aventuri. Cu alte cuvinte, eroina dă dovadă de mult mai multă maturitate, pe umerii săi fiind plasată responsabilitatea de a salva, din nou, soarta planetei. Iar cei care au savurat povestea din Horizon: Zero Dawn probabil realizează cât de dificil a fost procesul de a concepe o continuare pe măsură.

Zero Dawn a reușit să livreze o narațiune care, deși croita pe baza unor concepte SF aparent stereotipice, a mers în direcții originale, neașteptate, dovedind că este încă loc de originalitate în acest mediu. Era dificil ca, după revelațiile din primul joc, povestea din Forbidden West să aibă același impact. Și probabil că nu îl mai are, nu la același nivel. Însă evenimentele din Zero Dawn sunt continuate într-un mod logic, personajele importante revin și nu lipsesc nici întorsăturile de situație. Și, în timp ce primul joc al seriei lăsa o portiță pentru continuare, putem spune că Horizon: Forbidden West eliberează întreaga intrare a castelului și îi mai coboară și podul basculant. Asta nu înseamnă însă că noua poveste nu are o finalitate; dimpotrivă, deznodământul este logic, satisfăcător, și îți pune imaginația la lucru în privința posibilelor direcții în care aventura ar putea continua.

Farmecul stă în poveștile secundare

Însă, pentru a fi complet sincer, nici firul principal al poveștii și nici suita îmbogățită de opțiuni de gameplay nu au fost, cel puțin pentru mine, adevăratele staruri ale acestui show. Și asta pentru că, de departe, cea mai îmbunătățită componenta din Forbidden West sunt quest-urile secundare. Aproape fiecare așezare pe care Aloy o va descoperi în noua sa aventură ascunde propriile probleme, propriile personaje ce au nevoie de ajutor, iar aceste intervenții nu sunt nici pe departe atât de banale precum în alte titluri asemănătoare.

Pornind de la relații sentimentale și trecând prin politică, intrigă, folclor și ajungând până la modul naiv în care locuitorii acelor vremuri percep „învățăturile” rămase de la strămoși, aceste quest-uri secundare dau cu adevărat viață și conferă farmec experienței din Horizon: Forbidden West. Vă recomand, cu mâna pe inimă, să nu le ignorați.

Mai ales în condițiile în care, spre deosebire de primul joc al seriei, Forbidden West a primit probabil cel mai mare upgrade grafic când vine vorba de prezentarea interacțiunilor cu personajele din aceste povești secundare. În timp ce Zero Dawn punea accent pe întâmplările din firul narativ principal, neglijând aspectul și animațiile aferente quest-urilor opționale, noua creație a Guerrilla Games la ridică la rangul de artă: avem parte de personaje modelate după actori reali, dialoguri excelent interpretate, animații bazate pe motion capture etc.

Joci așa cum vrei

Revenind la gameplay-ul propriu-zis, dacă ați urmărit materialele promoționale pentru Forbidden West, probabil știți deja că, printre cele mai importante noutăți, se regăsesc porțiuni subacvatice însemnate, întregi niveluri sau așezări aflându-se acum sub apă. A fost adăugată și posibilitatea de a „domestici” mașinării zburătoare, simplificând acoperirea unor distanțe mari sau accesul la anumite zone, precum și opțiunea de a plana cu ajutorul unui scut energetic, utilizat de Aloy drept un soi de parapantă.

Cea mai importantă realizare pe partea de gameplay rămâne însă modul în care acesta se mulează pe preferințele și stilul de joc al fiecărui gamer în parte. Îți place să împânzești câmpul de luptă de capcane și, folosindu-te de stealth, să-ți atragi inamicii în acestea? O poți face fără probleme. Ești adeptul luptei drepte, în care eschivele și stăpânirea combo-urilor fac legea? Nicio problemă. Preferi să menții distanța și să-ți asaltezi oponenții cu o ploaie de săgeți? Jocul nu îți pune bete în roate, oferindu-ți, în cadrul skill tree-ului lui Aloy, cam toate uneltele necesare pentru a te dezvolta în direcția pe care o dorești. Mai mult, acum există și un soi de abilități „ultimate”, dependente de o băruță de Valor, la care poți apela în momentele cu adevărat delicate.

De asemenea, așa cum îi stă bine unei continuări mai stufoase, Horizon: Forbidden West este semnificativ mai lung decât predecesorul său. În timp ce vreo 20 de ore erau suficiente pentru a trece prin toată povestea din Zero Dawn, iar după 30 de ore te puteai mândri cu trofeul Platinum în colecția de pe PSN, salvarea din Forbidden West îmi indica 42 de ore joc atunci când lista de credits s-a scurs pe ecran. Iar asta în condițiile în care, pentru acest review, m-am concentrat în principal pe firul principal și pe quest-urile secundare a căror completare duce la deblocarea unor trofee suplimentare. Au rămas în continuare numeroase alte sarcini de îndeplinit: estimez că mai e nevoie de cel puțin încă vreo 20 de ore pentru a putea acoperi tot ce are de oferit jocul. Important este însă că acest conținut nu este repetitiv, stresant sau banal (precum în Assassin’s Creed Origins sau Odyssey, spre exemplu), orele petrecute alături de Aloy fiind voluntare și nu forțate de tot felul de mecanici dubioase de grinding.

Se putea și mai bine

Nu toate lucrurile sunt însă roz în lumea vastă din Horizon: Forbidden West. Din păcate, jocul păstrează câteva dintre păcatele primului Horizon, unele aflate într-un contrast evident cu nivelul calitativ mult peste medie ce caracterizează majoritatea elementelor sale. Spre exemplu, modul cum este afectată deplasarea personajului de coliziunile cu anumite elemente din mediul înconjurător: când ți-e lumea mai dragă, inclusiv în lupte intense, în care deplasarea facilă și eschivele joacă roluri esențiale, te blochezi în tot felul de elemente din decor, de la liane, la copaci sau tot felul de crenguțe.

De asemenea, mai ales după ce am trecut din nou prin titlurile din Uncharted: Legacy of Thieves Collection sau prin recentul Dying Light 2, platforming-ul din Horizon: Forbidden West mi se pare blocat undeva într-un trecut rigid al genului. Pe lângă fluența stângace a acestor secvențe, avem parte și de o lipsă de consistență vizuală. În anumite instanțe, elementele cu care Aloy poate interacționa în cadrul segmentelor de platforming sunt marcate clar, vopsite în galben. Alteori, marcajele lipsesc, jocul îndemnându-te să folosești focus-ul pentru a evidenția muchiile de care eroina se poate prinde sau nu. Deranjant este că unele stânci, acolo unde producătorii au avut nevoie, pot fi escaladate astfel, în timp ce altora, aproape identice ca aspect vizual, le lipsește această opțiune.

Nici gestionarea inventarului rapid, cel asociat butoanelor de pe D-pad, nu este tocmai cea mai eficientă. Nu de puține ori, opțiuni de care aveam nevoie urgentă în mijlocul unor confruntări mai acerbe (precum consumarea unei poțiuni de viață) au necesitat prea mult timp de navigare printre capcanele, bombele sau apelarea diferitelor mașinării îmblânzite.

Despre grafică și sunet

Tot la capitolul lucrurilor mai puțin plăcute pot menționa și nivelul la care scade rezoluția atunci când alegi modul de afișare „Favor Framerate” de pe PS5. În special în ceea ce privește reproducerea elementelor animate de vegetație, atât de frecvente într-un asemenea titlu și mai ales atunci când joci pe un ecran de dimensiuni generoase. Însă, odată ce te-ai obișnuit cu fluența celor 60 de cadre pe secundă, cu greu te poți întoarce la 30fps în modul „Favor Resolution”, în ciuda rezoluției mai înalte. De asemenea, pe tot parcursul testării noastre, chiar și în cele mai aglomerate momente, jocul a menținut constant framerate-ul de 60fps atunci când a fost selectat modul „Favor Framerate”.

Auditiv, Horizon: Forbidden West se prezintă la un nivel foarte, foarte înalt: toate personajele, principale sau secundare, beneficiază de voci excelent interpretate, în acest scop fiind cooptați actori cunoscuți (din nou, Ashly Burch face o treabă excelentă cu rolul lui Aloy). De asemenea, unele dintre vedete își împrumută, pe lângă glasuri, și aspectul fizic acestor personaje, precum Carrie-Anne Moss, Lance Reddick sau Angela Bassett (aceasta din urmă are totuși un rol mai mic decât m-aș fi așteptat). Nu în ultimul rând, muzica este excelentă, sporind pe alocuri tensiunea sau, dimpotrivă, relaxându-te, în funcție de situație.

În privința altor elemente caracteristice consolei PS5, nu sunt foarte mult de spus. Spre exemplu, feedback-ul haptic de pe DualSense este prezent și marchează chiar și anumite momente aparent banale, cum ar fi traversarea porțiunilor de teren cu iarba înaltă, „foșnitul” acesteia fiind reprodus și de vibrațiile controller-ului. De asemenea, timpii de loading sunt destul de scurți (dar nu la fel de scurți precum în alte jocuri de la Sony), operațiuni precum încărcarea unei salvări sau fast travel-ul de la un foc de tabără la altul necesitând doar câteva secunde. Totuși, în ciuda vitezei SSD-ului de pe PS5, draw distance-ul jocului mai face figuri, cu elemente de pop-in vizibile.

Concluzie

Revenind la ideea de la care am plecat la început, Horizon: Forbidden West nu se dorește a fi vreo revoluție next-gen, posibilă numai pe noua generație de console. Dimpotrivă, cea mai recentă creație a celor de la Guerrilla Games împinge la maximum standardele cu care am fost obișnuiți din generația PS4, fiind, pentru Zero Dawn, cam ceea ce Judgment Day a fost pentru primul Terminator: o continuare mai mare, mai bogată, mai variată și îmbogățită vizual, care se menține însă în cadrul definit de predecesorul său.