Gotham Knights a fost amânat. Cât va mai întârzia jocul

Autor: Cosmin Aionita | 22.03.2021
Gotham Knights a fost amânat. Cât va mai întârzia jocul
Foto: WB Games

Printr-o mișcare oarecum previzibilă, având în vedere că încă traversăm, ca omenire, pandemia globală de COVID-19, Warner Bros. Interactive Entertainment a anunțat că jocul Gotham Knights, așteptat inițial în cursul acestui an, a fost amânat până în 2022.

Întâmplările de după moartea lui Batman

Gotham Knights este dezvoltat, în colaborare cu DC Comics, de studioul Warner Bros. Games Montréal, fiind vorba despre un nou titlu plasat în universul Batman.

Povestea din Gotham Knights are loc după moartea lui Bruce Wayne / Batman, sarcina de a apăra orașul Gotham căzând acum pe umerii discipolilor acestuia: Batgirl (Barbara Gordon), Nightwing (Dick Grayson), Red Hood (Jason Todd) și Robin (Tim Drake). Toate cele patru personaje vor fi jucabile, fiecare cu propriile abilități speciale. De altfel, întreaga experiență din Gotham Knights va putea fi abordată fie single player, fie în mod co-op online, pentru doi jucători.

Gotham Knights va beneficia de o poveste originală în cadrul universului DC, cu un Gotham City deschis, împărțit în cinci regiuni diferite, complet explorabile. De-a lungul aventurii lor, cei patru eroi vor dezvălui misterele din spatele orașului și vor înfrunta unii dintre cei mai periculoși răufăcători din istoria Gotham-ului, precum Mr. Freeze sau temutul grup Court of Owls.

Pentru a acoperi cât mai mult teren într-un timp cât mai scurt, eroii vor avea la dispoziție mai multe gadget-uri, precum și nelipsitul Batcycle, motocicleta special concepută pentru Cavalerul Întunecat.

După ce a fost amânat, Gotham Knights urmează să fie lansat în cursul anului 2022, în versiuni pentru consolele PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S, dar și pentru PC.

Sursa: Gotham Knights Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News