Immortals Fenyx Rising primește trailer, demo și gameplay nou

Autor: Cosmin Aionita | 23.10.2020
Immortals Fenyx Rising primește trailer, demo și gameplay nou
Foto: Ubisoft

Ubisoft a lansat o serie de materiale video noi dedicate lui Immortals Fenyx Rising, jocul open world a cărui acțiune va avea loc în Grecia antică, dezvăluit inițial sub denumirea Gods & Monsters. Astfel, avem parte de un trailer ce dezvăluie, într-o manieră umoristică, câteva detalii despre povestea din Immortals Fenyx Rising, dar și de un al doilea clip, ce prezintă secvențe de gameplay din insula de început a jocului.

Nu în ultimul rând, un demo al jocului Immortals Fenyx Rising este disponibil acum, în exclusivitate, pentru abonații serviciului de game streaming Google Stadia.

Un nou joc open world în Grecia Antică

În Immortals Fenyx Rising, jucătorii urmează să intre în pielea lui Fenyx, un muritor a cărui principală misiune este salvarea zeilor greci și a casei acestora de amenințarea venită din partea lui Typhon, cel mai puternic titan din mitologia elenă. Jucătorii vor putea personaliza în detaliu aspectul fizic al personajului principal, ba chiar și sexul acestuia.

Immortals Fenyx Rising păstrează formula open world caracteristică creațiilor Ubisoft, însă propune o abordare vizuală „stilizată” a acestui mediu de joc deschis. Personajul central va dispune de o sumedenie de mișcări, precum fugitul, săritul și chiar călăritul unor bestii mitologice, precum păsările phoenix sau armăsarii legendari.

Pentru a doborî inamicii, Fenyx va avea la dispoziție puteri speciale oferite de zei, precum aripile lui Daedalus, sabia lui Ahile sau arcul lui Odiseu. Acestea se vor dovedi extrem de utile atunci când veți avea de înfruntat creaturi mitologice precum ciclopii, Medusa, Minotaurul sau versiunile malefice ale unor eroi precum Ahile.

Immortals Fenyx Rising este realizat de studioul Ubisoft Quebec, urmând să fie lansat pe 3 decembrie 2020, în ediții pentru toate platformele: PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X, Xbox Series S, Nintendo Switch, PC și Google Stadia.

Sursa: Ubisoft

Urmărește Go4Games.ro pe Google News