Ratchet & Clank: Rift Apart va fi lansat pe PC. Când îl vom putea juca

Autor: Cosmin Aionita | 02.06.2023
Ratchet & Clank: Rift Apart va fi lansat pe PC. Când îl vom putea juca
Foto: Sony Interactive Entertainment

Prin intermediul PlayStation Blog, Sony a anunțat că va lansa pe PC unul dintre cele mai apreciate titluri exclusive pentru PS5. Este vorba despre Ratchet & Clank: Rift Apart, dezvoltat de Insomniac Games, portarea pe PC fiind realizată de Nixxes Software.

Va fi primul titlu al seriei Ratchet & Clank lansat oficial pentru PC, această ediție urmând să adauge noi opțiuni grafice, precum umbrele realizate cu ajutorul procedeelor Ray Tracing, care se vor alătura reflexiilor cu Ray Tracing (ce vor beneficia de multiple niveluri de calitate), pentru a oferi jocului unui look și mai rafinat.

Rift Apart pentru PC va oferi suport și pentru monitoarele ultra-wide, cu ratio-uri de aspect de 21:9, 32:9 sau chiar 48:9, precum și pentru configurații multimonitor, cu până la trei monitoare. Aspect ratio-urile ultra-wide vor fi disponibile atât în gameplay, cât și în secvențele cinematice.

Ratchet Clank Rift Apart PC
Foto: Sony Interactive Entertainment

Versiunea pentru PC va oferi suport pentru deblocarea framerate-ului, precum și pentru cele mai recente tehnologii de reconstrucție și upscalare a imaginilor: NVIDIA DLSS 3, AMD FSR 2, Intel XeSS, precum și implementarea proprie a celor de la Insomniac Games de Temporal Injection. Nu vor lipsi nici opțiunile pentru NVIDIA Reflex sau NVIDIA DLAA.

Ratchet & Clank: Rift Apart va putea fi jucat, pe PC, fie cu ajutorul combinației de mouse și tastatură, fie cu ajutorul unui controller, schemele de control urmând să poată fi personalizate. Mai mult, dacă veți folosi un controller DualSense conectat prin fir la PC, veți putea experimenta și feedback-ul haptic caracteristic acestor dispozitive.

Ratchet Clank Rift Apart PC
Foto: Sony Interactive Entertainment

Versiunea pentru PC a jocului va include cele cinci armuri din Digital Deluxe Edition, precum și pachetul 20th Anniversary Armor Pack (ce oferă alte cinci armuri suplimentare, inspirate din titlurile precedente ale seriei).

Ratchet & Clank: Rift Apart pentru PC va fi lansat pe 26 iulie 2023, precomenzile fiind disponibile prin Steam și Epic Games Store. Cei care aleg să plaseze o precomandă vor primi următoarele bonusuri in-game: arma Pixelizer și setul de armură Carbonox.

Ratchet Clank Rift Apart PC
Foto: Sony Interactive Entertainment

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News