The Last of Us Part II, promovat în România cu muzică populară tradițională

Autor: Cosmin Aionita | 19.06.2020
The Last of Us Part II, promovat în România cu muzică populară tradițională

Probabil ca ați observat deja că jocul The Last of Us Part II este promovat chiar și la televiziunile din România cu ajutorul spotului publicitar dezvăluit la începutul lunii iunie. PlayStation România a mers însă și mai departe, alegând să publice, cu ocazia zilei de lansare a mult așteptatului titlu de la Naughty Dog, un clip inedit, special conceput pentru mediatizarea jocului în țara noastră. Astfel, după cum puteți vedea mai jos, The Last of Us Part II este promovat în România prin intermediului unei melodii de muzică populară: “Prin valea umbrei morții” sau “Cântecul lui Ellie”, un cover personalizat, interpretat de ansamblul folcloric Surorile Osoianu, după melodia “Through The Valley” de pe coloana sonoră a jocului.

“Through The Valley” este una dintre cele mai importante porțiuni ale selecției muzicale din The Last of Us Part II, fiind melodia aleasă de producători chiar pentru dezvăluirea primului trailer al jocului, de la PlayStation Experience 2016. Piesa din joc este interpretată chiar de către Ashley Johnson, actrița ce își împrumută vocea și eroinei principale Ellie.

Pentru versiunea localizată, acordurile de chitară acustică s-au transformat în note tradiționale interpretate de trupa de instrumentiști ai ansamblului folcloric. Surorile Osoianu și-au asumat pe deplin această experiență, în care muzica populară românească cu valențe de doină devine reprezentativ pentru The Last of Us Part II, unul dintre cele mai populare jocuri la nivel global.

Înregistrarea a fost realizată într-un studio din Chișinău, acolo unde au avut loc toate repetițiile și pregătirile pentru ajungerea la această variantă finală.

The Last of Us Part II a fost lansat astăzi

După numeroase amânări, cauzate inclusiv de pandemia de COVID-19, studioul producător Naughty Dog a adoptat modelul lucrului de acasă și a reușit lansarea jocului.

The Last of Us Part II a avut parte de o primire entuziastă din partea presei de profil, atât de la noi din țară, cât și pe plan internațional, înregistrând o medie de 95 a notelor primite în recenzii (conform Metacritic.com).

The Last of Us Part II este disponibil, în exclusivitate pentru PlayStation 4, pe PlayStation Store sau în ofertele magazinelor de profil din România.

Sursa: PlayStation România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News