The Last of Us Part II – spotul publicitar cu ajutorul căruia jocul va fi promovat la TV

Autor: Cosmin Aionita | 04.06.2020
The Last of Us Part II – spotul publicitar cu ajutorul căruia jocul va fi promovat la TV

Sony Interactive Entertainment a făcut public spotul publicitar cu ajutorul căruia The Last of Us Part II va fi promovat la TV. Din păcate, nu scăpăm nici aici de obiceiul de a nu folosi secvențe reale din jocul proriu-zis în favoarea unui clip CGI prerenderizat. Măcar în acest caz avem parte de un aspect foarte asemănător cu cel real al jocului produs de Naughty Dog, dar și de o melodie interpretată chiar de către Ashley Johnson, actrița ce-i dă glas eroinei Ellie.

Despre lumea de joc din The Last of Us Part II

De asemenea, Sony Interactive Entertainment și studioul Naughty Dog continuă seria de materiale video ce oferă detalii despre foarte așteptatul The Last of Us Part II. Fiecare astfel de clip tratează câte un subiect legat de noua creație a celor de la Naughty Dog, iar episodul de mai jos se oprește asupra modului în care au fost gândite și realizate mediile de joc, precum și pericolele pe care acestea le ascund.

Astfel, întreaga serie este formată din patru astfel de episoade, clipurile precedente “Inside the Details”, “Inside the Story” și “Inside the Gameplay”, fiind disponibile aici, aici și aici. Spre deosebire de spotul publicitar pentru TV al jocului The Last of Us Part II, aceste episoade sunt realizate din secvențe in-game.

Primul preview extins pentru The Last of Us Part II din România, doar pe Go4games

Va reamintim că Go4games este singura publicație de la noi din țară care a avut ocazia să testeze The Last of Us Part II înainte de lansare, iar aici găsiți primele noastre impresii despre joc.

Programat inițial pentru sfârșitul lunii mai, The Last of Us Part II a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus, studioul producător Naughty Dog adoptând modelul lucrului de acasă pentru a putea finaliza jocul. Mai mult, recent și-au făcut apariția numeroase leak-uri și detalii legate de povestea din The Last of Us Part II, Naughty Dog rugându-și comunitatea de fani să nu strice plăcerea celor care așteaptă jocul, asigurâdu-i că experiența finală va justifica pe deplin lunga perioade de așteptare.

În The Last of Us Part II, actorii Troy Baker și Ashley Johnson îşi vor relua rolurile lui Joel și Ellie, pentru a continua povestea din primul joc al seriei. De această dată Ellie va fi personajul principal al jocului, eroina urmând să fie un pic mai în vârstă (19 ani) în The Last of Us Part II. Vom avea parte de o experiență 100% single player, producătorii numind campania din The Last of Us Part II drept cea mai lungă din întreaga istorie a studioului Naughty Dog.

The Last of Part II va fi lansat pe 19 iunie 2020, în exclusivitate pentru consolele PlayStation 4.

The Last of Us Part II – primele impresii

Sursa: PlayStation Europe YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News