VIDEO: Când se lansează jocul Senua’s Saga: Hellblade II

Autor: Cosmin Aionita | 19.01.2024
VIDEO: Când se lansează jocul Senua’s Saga: Hellblade II
Foto: Microsoft / Ninja Theory

Programul Developer_Direct 2024 a avut un segment dedicat studioului Ninja Theory, aflat în fazele finale de producție ale jocului Senua’s Saga: Hellblade II. Astfel, am aflat și mult-așteptata dată de lansare pentru acest joc: Senua’s Saga: Hellblade II va fi disponibil începând cu 21 mai 2024.

Senua’s Saga păstrează formula primului joc, cu puzzle-uri si o lume de joc direct afectate de starea mintală deteriorată a protagonistei. De asemenea, cei de la Ninja Theory își doresc să mențină în continuare o durată de joc mai scurtă decât în titlurile AAA tradiționale, povestea și prezentarea audio-vizuală de top fiind prioritare. Jocul își propune să exploreze și mai mult miturile mitologiei nordice, sistemul de lupta fiind îmbunătățit acum pentru a fi mai dinamic, dar și mai realist decât cel din primul joc al seriei.

Senua’s Saga: Hellblade II este construit cu ajutorul noului motor grafic Unreal Engine 5, urmând să fie lansat pe 21 mai 2024, în versiuni pentru Xbox Series X|S și PC (inclusiv Steam). Jocul va fi inclus în abonamentele Xbox Game Pass și PC Game Pass, urmând să fie disponibil exclusiv în regim digital, la un preț echivalent cu 49,99€.

Senua’s Saga Hellblade II
Foto: Microsoft / Ninja Theory

Sursa: Steam

Urmărește Go4Games.ro pe Google News