VIDEO: Peste zece minute de gameplay din The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom. Ce abilități noi va avea Link

Autor: Cosmin Aionita | 29.03.2023
VIDEO: Peste zece minute de gameplay din The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom. Ce abilități noi va avea Link
Foto: Nintendo

Nintendo a publicat un clip extins de gameplay din The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom, prezentat de nimeni altul decât Eiji Aonuma, producer al seriei The Legend of Zelda. Conform acestuia, dezvoltarea jocului a fost finalizată cu succes.

Pentru a face față forțelor malefice care amenință din nou regatul Hyrule, eroul principal Link va avea la dispoziție o serie nouă de abilități speciale, câteva dintre acestea fiind prezentate și în clipul de mai jos. Astfel, “Rewind” îi va permite lui Link să deruleze înapoi mișcările unui anumit obiect, transformând obiecte aflate în cădere, spre exemplu, în veritabile ascensoare către înaltul cerului.

“Fuse” va putea fi folosit pentru a combina armele cu alte arme sau obiecte, în ideea de a obține unelte de luptă și mai puternice, mai rezistente sau cu anumite abilități speciale. În schimb, “Ultrahand” se va dovedi deosebit de util când vine vorba despre alipirea mai multor obiecte împreună, pentru a realiza mijloace de transport: câteva trunchiuri de copaci, alăturate unor ventilatoare, se pot transforma într-o veritabilă barcă motorizată.

În fine, “Ascend” îi va permite eroului să ajungă instantaneu pe în vârful unei structuri ce beneficiază de acoperiș, ușurând foarte mult evadarea dintr-o cușcă, spre exemplu, sau chiar escaladarea unui munte, dacă acesta beneficiază de o peșteră la baza sa.

Tears of the Kingdom este continuarea lui Breath of the Wild, acțiunea urmând să se desfășoare atât în tărâmul Hyrule, cât și pe insulele misterioase ce plutesc în înălțimea cerului.

The Legend of Zelda: Tears of the Kingdom va fi lansat pe 12 mai 2023, în exclusivitate pentru Nintendo Switch.

Sursa: Nintendo UK YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News