The Walking Dead A New Frontier – data de lansare a celui de-al patrulea episod

Autor: Cosmin Aionita | 21.04.2017
The Walking Dead A New Frontier - data de lansare a celui de-al patrulea episod

Telltale Games a dezvăluit data de lansare pentru „Thicker Than Water”, cel de-al patrulea episod al noului sezon The Walking Dead A New Frontier: marţi, 25 aprilie 2017. Noul episod va fi disponibil în regim digital pentru PlayStation 4, Xbox One, PC/Steam, iOS şi Android. Cu această ocazie, a fost publicat şi un trailer nou, pe care îl puteţi urmări în continuare.

Clementine, eroina primelor două sezoane, se întoarce şi de această dată, fiind acompaniată de Javier, eroul jucabil din A New Frontier. Chiar dacă Telltale Games a afirmat că povestea din A New Frontier se doreşte a fi accesibilă pentru începători, alegerile făcute în sezoanele precedente vor fi luate în considerare, acestea urmând să influenţeze personalitatea eroinei Clementine din acest al treilea sezon.

Noul sezon The Walking Dead: A New Frontier poate fi achiziţionat în versiuni pentru PC şi Mac (Steam, Telltale Online Store sau alte reţele de distribuţie digitală), PlayStation 4 (prin PlayStation Store), pentru Xbox One (prin Xbox Games Store), dar şi pentru dispozitivele bazate pe iOS (AppStore) şi Android (Google Play).

The Walking Dead A New Frontier

Urmărește Go4Games.ro pe Google News