The Walking Dead A New Frontier – dată de lansare şi trailere pentru finalul de sezon

Autor: Cosmin Aionita | 26.05.2017
The Walking Dead A New Frontier - dată de lansare şi trailere pentru finalul de sezon

Telltale Games a dezvăluit data de lansare pentru „From the Gallows”, cel de-al cincilea şi ultimul episod din sezonul The Walking Dead A New Frontier: marţi, 30 mai 2017. Finalul de sezon va fi disponibil în regim digital pentru PlayStation 4, Xbox One, PC/Steam, iOS şi Android. Cu această ocazie, au fost publicate noi trailere, pe care le puteţi urmări mai jos.

Clementine, eroina primelor două sezoane, se întoarce şi de această dată, fiind acompaniată de Javier, eroul jucabil din A New Frontier. Chiar dacă Telltale Games a afirmat că povestea din A New Frontier se doreşte a fi accesibilă pentru începători, alegerile făcute în sezoanele precedente vor fi luate în considerare, acestea urmând să influenţeze personalitatea eroinei Clementine din acest al treilea sezon.

The Walking Dead: A New Frontier poate fi achiziţionat în versiuni pentru PC şi Mac (Steam, Telltale Online Store sau alte reţele de distribuţie digitală), PlayStation 4 (prin PlayStation Store), pentru Xbox One (prin Xbox Games Store), dar şi pentru dispozitivele bazate pe iOS (AppStore) şi Android (Google Play).