Android 12 va permite pornirea jocurilor înainte ca acestea să fie descărcate complet

Autor: Aurelian Mihai | 14.07.2021
Android 12 va permite pornirea jocurilor înainte ca acestea să fie descărcate complet
Foto: Shutterstock

Începând cu versiunea Android 12, utilizatorii vor putea porni jocurile pe care le instalează dinainte ca procesul de descărcare să fie încheiat. Îmbunătățirea adusă va fi îndeosebi folositoare în cazul jocurilor de mari dimensiuni, evitând timpii de așteptare nedoriți, ca și inevitabili la folosirea conexiunilor la internet foarte lente.

Google a adus deja îmbunătățiri majore modului în care sunt livrate aplicațiile de Android, crescând nivelul de compresie și optimizând pachetele APK în funcție de specificul dispozitivului pe care se face instalarea, rezultând timpi de așteptare semnificativ reduși atât la partea de instalare, cât și la aplicarea actualizărilor.

Tehnologia „spargerii” kit-ului de instalare în mai multe bucăți nu este deloc nouă, metoda fiind folosită de mulți ani pe platforma PC, spre exemplu, pentru instalarea jocurilor achiziționate prin platforma Steam. Planul este cât se poate de simplu: descarci doar porțiunile esențiale pentru pornirea aplicației și accesarea primului nivel din joc, după care restul procesului de instalare se desfășoară în fundal.

Potrivit Google, noua metodă de instalare te poate aduce în jocul preferat la doar câteva secunde după declanșarea procesului de instalare, testele preliminare arătând „cel puțin” înjumătățirea timpului de așteptare.

Noua tehnologie de download din Android 12 reprezintă doar o parte din efortul pentru îmbunătățirea experienței în jocuri, dezvoltatorii având la dispoziție și alte unelte pentru compresia „mai inteligentă” a texturilor grafice, un nou API anti-cheating (Play Integrity) și opțiuni pre-registration pentru jocurile încă nelansate.

Sursa: Go4it

CITEȘTE ȘI:

FIFA 22: Jocul, anunțat, cu Kylian Mbappé pe copertă și tehnologie machine learning. Când va fi disponibil

TAG Heuer a lansat un smartwatch Super Mario, care îi încurajează pe utilizatori să fie activi prin gamificare

Urmărește Go4Games.ro pe Google News