Când va fi lansat GTA V pe PS5 și Xbox Series X|S

Autor: Cosmin Aionita | 19.05.2021
Când va fi lansat GTA V pe PS5 și Xbox Series X|S
Foto: Rockstar Games

Evenimentul digital “The Future of Gaming”, prin intermediul căruia Sony a dezvăluit consola PlayStation 5 vara trecută, a avut o porțiune de start oarecum controversată. Deși toți știam că vom avea parte de prima prezentare a jocurilor de nouă generație pentru PS5, show-ul a fost deschis de “bătrânul” GTA V. Astfel, a fost confirmat că jocul de la Rockstar Games urma să-și facă apariția în ediții noi, optimizate special pentru consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S.

De atunci însă, de la acel trailer care anunța intențiile next-gen ale celor de la Rockstar Games, s-a așternut liniștea în privința acestor noi ediții de GTA V. Iată că Rockstar întrerupe în sfârșit această perioadă de așteptare, dezvăluind că noile versiuni next-gen ale jocului GTA V vor sosi pe 11 noiembrie 2021, atât pe PlayStation 5, cât și pe Xbox Series X|S.

GTA Online, gratuit pentru posesorii de PS5

Mai mult, preluând modelul folosit și de Red Dead Redemption 2, pe lângă ediția completă, contra cost, a jocului Grand Theft Auto V, noile console vor primi și componenta multiplayer GTA Online sub forma unui produs de sine stătător. Noul GTA Online va fi disponibil în mod gratuit, în primele trei luni de la apariție, pentru utilizatorii de console PlayStation 5.

De asemenea, abonații PlayStation Plus ce joacă GTA Online pe PS4 pot revendica gratuit, de pe PlayStation Store, câte 1 milion de dolari GTA la începutul fiecărei luni din perioada rămasă până la apariția lui GTA V pe PlayStation 5.

Evident, toate update-urile deja existente pentru GTA Online, precum și cele ce urmează să fie lansate în viitorul apropiat, vor fi disponibile și în edițiile next-gen ale jocului, iar unele vor include beneficii speciale pentru viitorii jucători de pe PS5 și Xbox Series X|S.

Nu în ultimul rând, Rockstar Games a promis noi surprize ce vor sosi cu ocazia viitoarei aniversări de 20 de ani a celebrului Grand Theft Auto III, unele dintre acestea dedicate jucătorilor de GTA Online.

Vânzări de peste 100 de milioane de exemplare

GTA V a fost lansat în luna septembrie 2013 pentru PlayStation 3 și Xbox 360, fiind publicat apoi pentru PlayStation 4 și Xbox One în 2014, precum și pentru PC în 2015. În luna februarie a acestui an, oficialii Take-Two Interactive (compania mamă a Rockstar Games) au dezvăluit că vânzările jocului depășiseră 140 de milioane de exemplare la nivel global.

GTA V pentru PlayStation 5 și Xbox Series X|S va fi lansat pe 11 noiembrie 2021.

Sursa: Rockstar Newswire

Urmărește Go4Games.ro pe Google News