Care sunt cele 12 jocuri pe care viitorii posesori de Xbox Series X le vor putea juca gratuit dacă le deţin deja pe Xbox One

Autor: Cosmin Aionita | 08.05.2020
Care sunt cele 12 jocuri pe care viitorii posesori de Xbox Series X le vor putea juca gratuit dacă le deţin deja pe Xbox One

Smart Delivery este noua tehnologie a celor de la Microsoft cu ajutorul căreia jucătorii vor cumpăra anumite jocuri o singură dată, iar, prin intermediul acestei achiziţii unice, le vor putea rula atât pe consolele Xbox One, cât şi pe noile Xbox Series X.

Iar Smart Delivery pare să fie adoptată de mai toţi partenerii celor de la Microsoft, nu mai puţin de 9 dintre cele 13 titluri prezentate în show-ul “Insider Xbox” de aseară urmând să ofere suport pentru această metodă de distribuţie. Acestea se adaugă jocurilor care au confirmat deja adoptatea acestui Smart Delivery, precum Cyberpunk 2077, de la CD Projekt, sau Halo Infinite, chiar de la Microsoft şi 343 Industries.

Iată lista completă a jocurilor pentru consolele Xbox ce vor oferi suport pentru Smart Delivery (o singură achiziţie pentru a primi jocul atât pe Xbox One, cât şi pe Xbox Series X sau vice-versa):

Assassin’s Creed Valhalla (Ubisoft)
Call of the Sea (Raw Fury)
Chorus (Deep Silver)
Cyberpunk 2077 (CD Projekt)
DiRT 5 (Codemasters)
Scarlet Nexus (Bandai Namco Entertainment)
Second Extinction (Systemic Reaction)
The Ascent (Neon Giant / Curve Digital)
Vampire: The Masquerade – Bloodlines 2 (Paradox Interactive)
Yakuza: Like a Dragon (Sega)
Halo Infinite (Xbox Game Studios)

Deşi şi-a făcut apariţia în cadrul show-ului “Inside Xbox” cu Madden NFL 2021, Electronic Arts este singura excepţie, publisher-ul urmând să adopte o formulă de “upgrade gratuit” uşor diferită pentru acest joc. Astfel, utilizatorii ce urmează să achiziţioneze noul Madden pentru Xbox One vor primi, într-adevăr, şi versiunea next-gen pentru Xbox Series X (dar nu şi invers!), insă doar pentru o perioadă limitată: oferta va fi valabila doar pentru jucătorii ce cumpără Madden NFL 2021 pentru Xbox One până pe 31 decembrie 2020 şi aleg să facă “upgrade-ul” la Xbox Series X până la 31 martie 2021.

Nu este pentru prima dată când Microsoft foloseşte o asemenea formulă de achiziţie unică pentru mai multe platforme, jocurile incluse în programul Xbox Play Anywhere bucurându-se de un tratament similar dacă sunt achiziţionate digital, putând fi rulate atât pe consolele Xbox One, cât şi pe PC-urile echipate cu Windows 10.

De asemenea, Sony a folosit o abordare similară, numita cross-buy, pentru unele titluri lansate pe PlayStation 4, PlayStation 3 şi/sau PlayStation Vita. Astfel, cu singură achiziţie digitală (sau chiar a unei ediţii fizice, în cazurile anumitor titluri), utilizatorii primeau jocul atât pe PlayStation 4, cât şi pe PlayStation 3 sau PS Vita, unele titluri beneficiind de seturi de trofee PSN separate pentru fiecare platformă sau de suportul pentru salvări comune.

Consola Xbox Series X urmează să fie lansată în sezonul sărbătorilor de iarnă din 2020.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News