Ce ne jucăm pe GeForce Now în decembrie? Abonamentele RTX 3080 devin active

Autor: Cosmin Aionita | 03.12.2021
Ce ne jucăm pe GeForce Now în decembrie? Abonamentele RTX 3080 devin active
Foto: NVIDIA

Odată cu începerea lunii decembrie, serviciul de cloud streaming GeForce Now se pregătește de activarea noilor abonamente RTX 3080, dar și pentru adăugarea a nu mai puțin de 20 de jocuri noi în cadrul bibliotecii de titluri compatibile cu această platformă.

Astfel, începând chiar din aceasta săptămână, abonamentele RTX 3080 se activează și în Europa pentru utilizatorii care au plasat precomenzi în acest sens. Abonații RTX 3080 se vor bucura de rezoluții mai mari, latență mai mica, efecte RTX activate și de sesiuni de gaming de până la opt ore concomitente.

Activarea acestor abonamente va continua până când toate cererile vor fi îndeplinite. Așadar, precomenzile pentru abonamentul RTX 3080 pe șase luni sunt încă acceptate în Europa și America de Nord și vor continua în funcție de disponibilitate.

De asemenea, dintre cele 20 de jocuri care vor sosi pe GeForce Now în decembrie, nu mai puțin de nouă titluri vor fi adăugate chiar din această săptămână. Printre acestea se regăsesc noul survival Icarus, aventura single player Chorus, dar și recentul Ruined King: A League of Legends Story.

Lista completă de jocuri care vin pe GeForce Now în această săptămâna:

  • Chorus (Steam și Epic Games Store)
  • Icarus (Steam)
  • MXGP 2021 – The Official Motocross Videogame (Steam)
  • Propnight (Steam)
  • Wartales (Steam)
  • Dead by Daylight (Epic Games Store)
  • Hextech Mayhem: A League of Legends Story (Steam și Epic Games Store)
  • Ruined King: A League of Legends Story (Steam și Epic Games Store)
  • Timberborn (Steam și Epic Games Store)

Restul jocurilor ce vor fi disponibile pe GeForce Now pe parcursul lunii decembrie:

  • A-Train: All Aboard! Tourism (Steam)
  • Monopoly Madness (Ubisoft Connect)
  • Syberia: The World Before (Steam și Epic Games Store)
  • White Shadows (Steam)
  • BattleBeasts (Steam)
  • FOREWARNED (Steam)
  • Operencia: The Stolen Sun (Steam)
  • Super Magbot (Steam)
  • Tannenberg (Steam și Epic Games Store)
  • Untitled Goose Game (Epic Games Store)
  • Wargroove (Steam)
GeForce Now decembrie
Foto: NVIDIA

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News