Cele mai noi trailere pentru Sekiro: Shadows Die Twice dezvăluie boşii din joc

Autor: Cosmin Aionita | 20.02.2019
Cele mai noi trailere pentru Sekiro: Shadows Die Twice dezvăluie boşii din joc

Activision şi From Software au lansat o nouă serie de trailere pentru Sekiro: Shadows Die Twice, acestea dezvăluind câţiva dintre boşii pe care va trebui să îi înfruntăm în joc: generalul Tenzen Yamauchi, Gyoubu Masataka Oniwa, Corrupted Monk şi Lady Butterfly. Le puteţi urmări în continuare.

Acţiunea din Sekiro: Shadows Die Twice va avea loc în Japonia anilor 1500, o perioadă tumultoasă din istoria acestei ţări. Pe măsură ce tensiunile cresc, o nouă legendă se naşte din haosul creat de conflictul sângeros.

Realizat Sub bagheta lui Hidetaka Miyazaki, responsabil şi pentru seria Dark Souls sau Bloodborne, Sekiro: Shadows Die Twice spune povestea unui războinic pe nume Sekiro, supranumit şi Lupul cu un singur braţ, în lupta sa pentru a-l elibera pe un tânăr nobil şi a se răzbuna pe cel mai de temut adversar al său.

Sekiro: Shadows Die Twice va fi lansat pe 22 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (via Steam).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News