Chernobylite, jocul inspirat din dezastrul de la Cernobîl, primeşte primul Story Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 12.04.2019
Chernobylite, jocul inspirat din dezastrul de la Cernobîl, primeşte primul Story Trailer

Studioul The Farm 51 a publicat un nou trailer pentru Chernobylite, jocul a cărui acţiune va avea loc la 30 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl. Sunt dezvaluite cateva elemente narative, precum si mai multe secvenţe din jocul propriu-zis, inclusiv latura supranaturală a poveştii din joc.

Programat pentru toamna acestui an, Chernobylite face subiectul unei campanii de crowd funding pe Kickstarter, jucătorii fiind astfel invitaţi să ia parte la procesul de realizare a a jocului. 

Participanţii la această campanie de finanţare vor avea ocazia ca, alături de precomanda pentru joc, să primească mai multe tipuri de recompense, cum ar fi o mască neagră de stalker, sau acces la o versiune jucabilă demonstrativă, dar şi să ajute financiar studioul producător pentru a adăuga noi locaţii de explorat în joc, precum şi alte elemente de gameplay suplimentare.

Chernobylite spune povestea unui fizician, fost lucrător în cadrul centralei nucleare de la Cernobîl, care şi-a pierdut iubita în catastrofa apărută atunci când nucleul topit al reactorului cu numărul 4 s-a amestecat cu alte substanţe chimice pentru a da naştere unui material radioactiv care nu a mai existat nicăieri şi niciodată în lume.

Marcat pe viaţă de această pierdere, trei decenii mai târziu, eroul din Chernobylite hotărăşte să se întoarcă în zona de alienaţie din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl pentru a investiga în detaliu dispariţia persoanei iubite. Evident, nimic nu este ceea ce pare, iar întâlnirile cu ceilalţi stalkeri (da, fix aşa sunt numiţi de către producători), confruntările cu creaturile paranormale ivite din altă dimensiune sau sistemul de crafting bazat pe cunoştinţele de fizică şi chimie ale protagonistului sunt doar câteva dintre elementele importante ce vor marca povestea neliniară din Chernobylite.

Pentru a crea o experienţă cât mai credibilă, membrii echipei producătoare au călătorit până în Ucraina, şi au scanat tridimensional numeroase porţiuni de teren şi clădiri din zona de alienaţie de la Cernobîl prin intermediul propriei tehnologii Reality 51, acestea urmând să fie recreate fidel în joc cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4.

Chernobylite urmează să-şi facă apariţia în toamna anului 2019, pe PC, prin intermediul Steam. Versiuni pentru console ale jocului sunt de asemenea plănuite.

Chernobylite

Urmărește Go4Games.ro pe Google News