Days Gone – încă 40 de minute de gameplay

Autor: Cosmin Aionita | 15.05.2018
Days Gone - încă 40 de minute de gameplay

Cei de la GameInformer continuă seria de materiale video dedicate jocului Days Gone, prezentând astăzi încă 40 de minute de gameplay, după ora introductivă pe care aţi avut ocazia să o vizionaţi ieri. Pe parcursul noi sesiuni, redactorii revistei trec prin câteva misiuni ce se desfăşoară în mediul de joc open world din titlul celor de la Bend Studio.

Days Gone este un joc action/adventure open world. Acţiunea are loc la doi ani de la o pandemie globală care a ucis majoritatea populaţiei, transformând milioane de supravieţuitori în ceea ce producătorii numesc Freakers, creaturi fără gândire proprie, care se deplasează, acţionează şi se hrănesc în grupuri mari.

Personajul principal din Days Gone este Deacon St. John, un membru al găştii de motociclişti Drifters, un vânător de recompense care preferă să-şi asume numeroase riscuri în detrimentul vieţii relativ liniştite oferite de taberele în care trăiesc ultimii oameni neafectaţi de boală.

Days Gone este aşteptat în prima parte a anului 2019, în exclusivitate pentru PlayStation 4.

Days Gone

Urmărește Go4Games.ro pe Google News