De la 500 la 20 de ore: care va fi, de fapt, durata de joc din Dying Light 2

Autor: Cosmin Aionita | 11.01.2022
De la 500 la 20 de ore: care va fi, de fapt, durata de joc din Dying Light 2

Cei de la Techland au revenit cu noi lămuriri referitoare la anunțul controversat prin care afirmau că, pentru a termina Dying Light 2: Stay Human, veți avea nevoie de nu mai puțin de 500 de ore de joc. Astfel, deși au încercat să explice că durata comunicată inițial se referea la acoperirea completă a jocului, astăzi Techland a publicat o nouă postare pe Twitter prin intermediul căreia explică exact cât timp veți petrece în Dying Light 2, în funcție de abordare și stilul de joc al fiecăruia.

Astfel, cei care vor merge strict pe firul poveștii principale din Dying Light 2: Stay Human o vor putea duce la capăt în aproximativ 20 de ore. În schimb, pentru a trece prin povestea principală, dar și pentru a parcurge toate quest-urile secundare, veți fi nevoiți să investiți aproximativ 80 de ore în joc.

În fine, dacă doriți să treceți prin tot jocul de mai multe ori, să experimentați toate quest-urile, cu toate posibilitățile de alegeri, să vedeți toate finalurile posibile, să explorați toate colțurile hărții, să deblocați toate dialogurile și să găsiți toate obiectele colecționabile, va fi nevoie de cele 500 de ore anunțate inițial.

În acest mod, producătorii vor să-i liniștească și pe jucătorii care s-au plâns că Dying Light 2 va fi bazat pe grinding și mult conținut de umplutură, gândit special pentru a lungi, în mod artificial, durata sa de joc.

Dying Light 2: Stay Human va fi lansat pe 4 februarie 2022 și va fi disponibil în ediții pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: Dying Light Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News