Demo pentru Resident Evil 3, Open Beta pentru Resident Evil Resistance

Autor: Cosmin Aionita | 17.03.2020
Demo pentru Resident Evil 3, Open Beta pentru Resident Evil Resistance

Capcom a anunţat că noul remake Resident Evil 3 urmează să primească o versiune demo, ce va fi disponibilă în mod gratuit joi, 19 martie 2020, atât pe PC (prin intermediul Steam), cât şi pentru consolele PlayStation 4 şi Xbox One.

Denumit Resident Evil 3: Raccoon City Demo, acest demo va permite jucătorilor să încerce o porţiune din jocul final, în pielea eroinei Jill Valentine, colaborând cu Carlos Oliveira şi Umbrella Biohazard Countermeasure Service (U.B.C.S.) în încercarea de a evacua populaţia civilă din Raccoon City. În tot acest timp, mutantul Nemesis, creat pentru a fi o veritabilă armă biologică, se va afla pe urmele ei…

Cei care duc la bun sfârşit acest demo vor fi răsplătiţi cu un nou trailer cinematic, versiunea demo pentru Resident Evil 3 urmând să fie disponibilă pe 19 martie, începând cu ora 6:00 dimineaţa pe Xbox One, respectiv ora 19:00 pe Steam şi PlayStation 4.

De asemenea, mai târziu în cursul acestei luni, jucătorii vor putea participa la o sesiune open beta pentru Resident Evil Resistance, componenta multiplayer din remake-ul Resident Evil 3. Resistance propune o formulă de multiplayer asimetric 4 vs. 1, iar sesiunea beta le va permite jucătorilor să intre fie în pielea lui Daniel Fabron, unul dintre cei patru “tartori” din joc, care va supune supravieţuitorii experimentelor sale sadice, fie în rolurile a patru dintre cei şase supravieţuitori, ce trebuie să scape din acest infern. Beta-ul Resident Evil Resistance va fi disponibil începând cu 27 martie 2020, ora 9:00 (pentru PS4 şi Xbox One), respectiv ora 19:00 (pe Steam), şi va putea fi accesat până pe 3 aprilie, atunci când va deveni disponibilă versiunea completă a jocului Resident Evil 3.

Resident Evil 3 este aşteptat pe 3 aprilie 2020, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Steam).

Resident Evil 3Resident Evil 3

Resident Evil 3Resident Evil 3

Urmărește Go4Games.ro pe Google News