DOOM Eternal va primi Ray Tracing prin NVIDIA RTX. Ce alte jocuri vor beneficia de RTX și DLSS

Autor: Cosmin Aionita | 03.06.2021
DOOM Eternal va primi Ray Tracing prin NVIDIA RTX. Ce alte jocuri vor beneficia de RTX și DLSS
Foto: Bethesda

Anunțul noilor plăci video NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti și GeForce RTX 3070 Ti a venit însoțit și de câteva update-uri referitoare la jocurile ce vor implementa tehnologiile RTX, printre care și DOOM Eternal.

Tehnologiile de gaming RTX de la NVIDIA au căpătat foarte multă tracțiune, cu peste 130 de jocuri și aplicații care dispun de suport pentru tehnicile accelerate de NVIDIA RTX, printre care și Ray Tracing accelerat de nuclee RT, NVIDIA Deep Learning Super Sampling (DLSS) accelerat de nuclee Tensor și multe funcții AI.

Capul de afiș al listei noi de jocuri ce vor implementa NVIDIA RTX este DOOM Eternal, excelentul first person shooter al studioului id Software urmând să primească un update ce va adăuga reflexii Ray Traced, după cum puteți vedea și în trailer-ul de mai sus. Alte jocuri ce urmează să primească suport pentru Ray Tracing și DLSS sunt The Ascent, DYING: 1983, Icarus, LEGO Builder’s Journey și The Persistance.

De asemenea, titluri precum Red Dead Redemption 2 și Tom Clancy’s Rainbow Six Siege vor primi sporuri de performanță prin intermediul implementării tehnologiei DLSS.

Și NVIDIA Reflex se extinde

În plus, tehnologia NVIDIA Reflex de reducere a latenței a fost implementată în 12 dintre cele mai jucate shootere la nivel competitiv. Iar ecosistemul NVIDIA Reflex continuă să se extindă cu adăugarea a patru jocuri noi: Escape From Tarkov, CrossFire HD, Naraka: Bladepoint și War Thunder.

Nu în ultimul rând, NVIDIA a lansat și o nouă hartă pentru Fortnite numită Titanium City, o hartă pentru 12 jucători care dispune de modul de joc Gun Game. Tematica își propune să sărbătorească anunțul și lansarea plăcilor video GeForce RTX 3080 Ti, astfel harta are ca fundal noua placă video. Pentru a o juca, puteți intra în Creative Mode în Fortnite și folosi codul de hartă 1866-3511-4211.

NVIDIA, Valve și comunitatea de gaming Linux colaborează pentru a aduce NVIDIA DLSS în emulatorul Proton. Astfel, gamerii de pe Linux vor putea folosi nucleele RT dedicate din plăcile video GeForce RTX pentru a spori performanța jocurilor lor preferate de Windows, emulate în sistemele de operare Linux. Suportul pentru titlurile Vulkan va fi disponibil în această lună, iar suportul pentru DirectX va fi adăugat în toamnă.

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News