E3 2020 urmează să fie anulat?

Autor: Cosmin Aionita | 11.03.2020
E3 2020 urmează să fie anulat?

Electronic Entertainment Expo (E3) era considerat drept cel mai important eveniment dedicat industriei jocurilor video: an de an, în iunie, E3 era gazda tuturor marilor jucători din acest domeniu, fiind ocazia aleasă de aceştia pentru a face anunţurile cu greutate, cum ar fi dezvăluirile de jocuri anticipate sau chiar prezentările unor console noi.

În ultimii ani însă, reputaţia E3 a fost ştirbită de hotărârile unor companii importante, precum Sony Interactive Entertainment (părinţii consolelor PlayStation), de a nu mai participa la acest eveniment, preferând să-şi comunice noutăţile prin intermediul atlor metode. Ei bine, lucrurile parcă nu au stat niciodată atât de rău precum în acest an, viitorul E3 2020 fiind mai mult decât incert, atât Sony PlayStation, cât şi alte figuri imporante ale industriei – precum jurnalistul Geoff Keighley, organizator al panel-urilor aferente ediţiilor anterioare de E3 – anunţând că nu vor participa la acest event. Mai mult, Iam8bit, compania ce urma să se ocupe de direcţia creativă a E3 2020, a renunţat, retrăngându-se la rândul său din cadrul acestui eveniment.

Pe lângă atitudinea ostilă a unora dintre foştii participanţi faţă de organizatorii evenimentului – ESA (Entertainment Software Association), – aceştia se fac vinovaţi şi de pasul greşit de anul trecut, când au “scăpat” pe Internet datele personale ale câtorva sute de jurnalişti ce au participat la E3 2019.

Tuturor acestora li se adaugă şi riscul epidemiei de coronavirus COVID-19, care devine o problemă din ce în ce mai mare pentru tot mai multe ţări de pe glob, inclusiv Statele Unite ale Americii. În aceste condiţii, se pare că E3 2020 nu va mai avea loc, conform mai multor surse din industrie evenimentul urmând să fie anulat în mod oficial pe parcursul zilelor ce urmează.

E3 2020 ar fi trebuit să aibă loc în perioada 9 – 11 iunie 2020, în Los Angeles Convention Center.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News