EA oferă conţinut suplimentar gratuit pentru Star Wars Jedi: Fallen Order

Autor: Cosmin Aionita | 06.05.2020
EA oferă conţinut suplimentar gratuit pentru Star Wars Jedi: Fallen Order

Deşi nu s-au arătat încrezători în viitorul jocurilor single player, anulând titlul Star Wars pregâtit de fosta echipă a lui Amy Hennig (mintea creativă din spatele seriei Uncharted), cei de la Electronic Arts au revenit, punându-şi cenuşă în cap datorită succesului înregistrat de Star Wars Jedi: Fallen Order. Titlul dezvoltat de studioul Respawn Entertainment (cunoscut pentru seria Titanfall) s-a dovedit a fi un veritabil hit, strângând peste 10 milioane de jucători unici (din momentul lansării sale din toamna anului trecut şi până acum).

Tocmai graţie acestui succes, Electronic Arts şi Respawn Entertainment au revenit asupra lui Star Wars Jedi: Fallen Order, oferind un update gratuit pentru acest joc. Această actualizare include conţinut nou, precum modul New Journey+: posibilitatea de a relua aventura lui Cal Kestis cu toate upgrade-urile şi vestimentaţiile dobândite în prima parcurgere a jocului.

Star Wars Jedi Fallen Order

De asemenea, în cadrul acestui mod New Journey+, prin intermediul punctelor de meditaţie, vor putea fi accesate noi provocări: Combat Challenges şi Battle Grid. Primele îl vor pune pe Cal faţă în faţă cu tot felul de combinaţii de monştri şi inamici, în diferite locaţii din cadrul campaniei din joc. Battle Grid, în schimb, le va permite jucătorilor să-şi creeze propriile astfel de challenge-uri, cu combinaţii personalizate de inamici, pe care le vor putea partaja apoi şi cu ceilalţi posesori ai jocului.

Completarea cu succes acestor provocări va duce la deblocarea de noi elemente de personalizare vizuală, atât pentru Cal, cât şi pentru roboţelul BD-1. De altfel, modul de joc New Journey+ ii va oferi eroului principal şi un nou costum: uniforma de Inquisitor.

Acest update de conţinut pentru Star Wars Jedi: Fallen Order este disponibil acum, în mod gratuit, pentru toate cele trei platforme ale jocului: PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News