Evoland și Fallout 3, jocuri gratuite oferite de Epic Games Store

Autor: Cosmin Aionita | 21.10.2022
Evoland și Fallout 3, jocuri gratuite oferite de Epic Games Store
Foto: Bethesda

Epic Games Store continuă să ofere jocuri gratuite pentru PC. De această dată, până pe 27 octombrie 2022, puteți revendica încă două jocuri gratuite: Evoland Legendary Edition și Fallout 3: Game of the Year Edition. Odată revendicate, acest titluri vor putea fi descărcate și jucate oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.

Evoland Legendary Edition include două jocuri – Evoland: A Short Story of Adventure Video Games Evolution și Evoland II: A Slight Case of Spacetime Continuum Disorder – două RPG-uri top-down în stilul celor care făceau istorie pe platforme precum Nintendo GameBoy.

Fallout 3 este legendarul first person RPG de la Bethesda, iar versiunea Game of the Year Edition include, alături de jocul de bază, toate cele cinci pachete de conținut suplimentar.

Evoland Legendary Edition poate fi descărcat gratuit prin intermediul Epic Games Store, până la data de 27 octombrie 2022, accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/evoland-legendary-edition-5753ec și apăsând butonul marcat “Get”.

Fallout 3: Game of the Year Edition poate fi descărcat gratuit prin intermediul Epic Games Store, până la data de 27 octombrie 2022, accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/fallout-3-game-of-the-year-edition și apăsând butonul marcat “Get”.

Două jocuri gratuite și săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, cei de la Epic Games se pregătesc să ofere în mod gratuit încă două jocuri pentru PC: Saturnalia și Warhammer 40,000: Mechanicus.

Până atunci însă, puteți revendica Evoland Legendary Edition și Fallout 3: Game of the Year Edition drept jocuri gratuite până pe 27 octombrie 2022, de pe Epic Games Store.

Sursa: Epic Games Store

Urmărește Go4Games.ro pe Google News