Fără trial gratuit sau demo pentru Star Wars Jedi: Fallen Order

Autor: Cosmin Aionita | 12.11.2019
Fără trial gratuit sau demo pentru Star Wars Jedi: Fallen Order

Serviciile Origin Access şi EA Access ne-au obişnuit ca fiecare lansare importantă de joc a celor de la Electronic Arts să fie precedată de o versiune trial gratuită pentru abonaţi. Din păcate, Star Wars Jedi: Fallen Order va face excepţie de la această regulă, producătorii luând decizia de a nu permite nimănui să încerce jocul, nici chiar într-o ediţie trial limitată, înainte de lansarea acestuia, de frica spoilerelor legate de poveste ce-şi pot face apariţia.

Evident, din această cauză, jocul celor de la Respawn Entertainment nu va beneficia nici de un demo sau de vreo alta metodă de a fi încercat înainte de lansare.

Totuşi, abonaţii serviciului de baza Origin Access beneficiază de o reducere de preţ de 10% la achiziţia lui Star Wars Jedi: Fallen Order, iar cei care au optat pentru un abonament Origin Access Premier vor primi, în ziua lansării, ediţia Deluxe a jocului. De asemenea, atât posesorii unei subscripţii Origin Access de bază, cât şi a celei Origin Access Premiere vor primi câteva item-uri cosmetice in-game pentru Star Wars Jedi: Fallen Order.

Evenimentele din Jedi: Fallen Order vor avea loc după cele din filmul Star Wars Episode III: Revenge of the Sith, când ordinul cavalerilor Jedi se află în degringoladă, împăratul Palpatine emiţând Ordinul 66, directiva secretă conform căreia toţi cavalerii Jedi ar fi trebuit să fie eliminaţi. Jucătorii vor intra în pielea lui Cal Kestis, un tânăr padawan care a supravieţuit, cel puţin în primă fază, acestei veritabile vânători de Jedi. Interpretat de actorul Cameron Monaghan (pe care unii poate îl cunoaşteţi din serialul Gotham), Cal se refugiază pe planeta Bracca (nouă pentru universul Star Wars), unde reuşeşte, pentru o vreme, să se ascundă de forţele Imperiului.

Forţat să fugă atunci când secretul îi iese la iveală, folosindu-şi puterile Forţei pentru a ajuta un prieten, tânărul Padawan este nevoit să-şi facă noi aliaţi, precum misterioasa sa parteneră Cere sau micuţul său droid de nădejde BD-1. În lupta împotriva Imperiului, Cal Kestis va întâlni şi figuri cunoscute ale universului Star Wars şi va ajunge să-şi dezvolte puterile pe deplin, urmând a stăpâni atât Forţa, cât şi tainele lightsaber-ului. Iar acestea îl vor ajuta atunci când va fi nevoit să înfrunte Inchizitorii de elită ai Impăratului, conduşi de nemiloasa Second Sister şi ai săi Purge Troopers.

Star Wars Jedi: Fallen Order este construit folosind motorul grafic Unreal Engine, cei de la Respawn Entertainment promiţând mai toate elementele necesare unui action/adventure de calitate: secvenţe de platforming, puzzle-uri şi lupte realizate în cel mai pur stil Star Wars. De asemenea, producătorii au pus un accent deosebit pe ideea că Star Wars Jedi: Fallen Order a fost conceput în mod exclusiv drept un titlu single player, în care nu îşi vor face apariţia mult blamatele microtranzacţii.

Star Wars Jedi: Fallen Order va fi lansat pe 15 noiembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Origin şi Steam).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News