Filmul Mortal Kombat a fost amânat din nou. Când îl vom putea urmări

Autor: Cosmin Aionita | 01.04.2021
Filmul Mortal Kombat a fost amânat din nou. Când îl vom putea urmări
Foto: Warner Bros. Pictures

Warner Bros. Pictures a luat o decizie de ultim moment și a amânat, din nou, lansarea mult așteptatului film Mortal Kombat. Cu premiera programată inițial pentru 16 aprilie 2021, noul film Mortal Kombat a fost amânat încă o săptămână, urmând să poată fi urmărit, din 23 aprilie, în sălile de cinematograf (acolo unde acestea sunt deschise) sau pe HBO Max (doar pentru locuitorii din State Unite ale Americii).

Conform postării de pe Twitter a scenaristului Greg Russo, decizia de a amâna filmul Mortal Kombat cu încă o săptămână a fost luată pentru a oferi mai mult timp în lumina reflectoarelor pentru o altă peliculă realizată și publicată de WB: Godzilla vs. Kong. Și acest film este disponibil, în Statele Unite ale Americii, prin serviciul de streaming HBO Max.

Filmul Mortal Kombat va întârzia, cel mai mai probabil, în România

Noul film Mortal Kombat a fost produs de James Wan (Aquaman, The Conjuring) și regizat de Simon McQuoid, de scenariu fiind responsabil Greg Russo. În distribuția noului film Mortal Kombat, după cum puteți vedea și în trailer, îi vom regăsi pe actorii Jessica McNamee (Sonya Blade), Ludi Lin (Liu Kang), Hiroyuki Sanada (Scorpion), Tadanobu Asano (Raiden), Mehcad Brooks (Jax), Josh Lawson (Kano), Chin Han (Shang Tsung), Joe Taslim (Sub-Zero), Sisi Stringer (Mileena), Max Huang (Kung Lao) și Lewis Tan (în rolul noului personaj Cole Young).

Trailer-ul filmului Mortal Kombat a strâns, de la publicarea din februarie și până acum, peste 116 milioane de vizualizări, devenind cel mai urmărit astfel de material promoțional pentru un film nerecomandat publicului minor.

Premiera în România a noului film Mortal Kombat a fost, de asemenea, amânată pentru 23 aprilie 2021. Având însă în vedere că majoritatea sălilor de cinematograf de la noi din țară sunt încă închise, cu slabe șanse de a-și relua activitatea, publicul din România va mai avea de așteptat până va putea viziona această adaptare pentru marele ecran. Filmul Mortal Kombat va fi distribuit în România de Vertical Entertainment.

Sursa: Greg Russo Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News