Ghostbusters: The Video Game Remastered – dată de lansare şi primele secvenţe de gameplay

Autor: Cosmin Aionita | 08.08.2019
Ghostbusters: The Video Game Remastered – dată de lansare şi primele secvenţe de gameplay

Prin intermediul contului oficial de Twitter al jocului, a fost confirmată data de lansare pentru Ghostbusters: The Video Game Remastered. Astfel, remasterizarea titlului produs de studioul Terminal Reality în 2009 va fi disponibilă începând cu 4 octombrie 2019. Cu această ocazie, colegii de la IGN au făcut publice şi primele secvenţe de gameplay din Ghostbusters: The Video Game Remastered, pe care le puteţi urmări în clipul de mai jos.

Ghostbusters: The Video Game a fost conceput de echipa din spatele primelor două filme, scenariul fiind gândit drept o continuare directă a evenimentelor din Ghostbusters II. Povestea lui Ghostbusters: The Video Game a fost scrisă chiar de către Dan Aykroyd şi Harold Ramis, doi dintre interpreţii personajelor principale din filme. De altfel, în acest joc îşi fac apariţia toţi cei patru eroi principali din filme, interpretaţi de aceiaşi actori: Bill Murray, Dan Aykroyd, Harold Ramis şi Ernie Hudson.

De modernizare s-au ocupat cei de la Saber Interactive, care au avut acces la secvenţele cinematice originale pe care le-au remasterizat în rezoluţie 4K, îmbunătăţind de asemenea texturile şi iluminarea din joc.

Ghostbusters: The Video Game Remastered va fi lansat 4 octombrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC (prin Epic Games Store).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News