Hatred triumfă şi devine primul joc Adult Only publicat prin Steam

Autori: Cosmin Aionita, Liviu - Andrei Mihai | 16.02.2015
Hatred triumfă şi devine primul joc Adult Only publicat prin Steam

Hatred nu este tocmai cel mai “prietenos” joc; dimpotrivă, în titlul celor de la Destructive Creations , jucătorii vor întruchipa un personaj sărit de pe fix, al cărui singur scop va fi uciderea tuturor nevinovaţilor pe care îi întâlneşte pe stradă. Acţiunea se va desfăşura la periferia statului american New York, în cadrul unor niveluri deschise, în care jucătorii vor alege ce doresc să facă: să măcelarească trecătorii cu ajutorul armelor de foc, al grenadelor sau al cuţitului de vânătoare din dotare sau sa aplice acelaşi tratament nemilos asupra forţelor de ordine ce vor încerca să intervină.

Desi aprobat prin intermediul programului Steam Greenlight, Hatred a primit un rating AO (Adult Only) din partea ESRB (Entertainment Software Rating Board), magazinele de profil şi producătorii de console refuzând să comercializeze titluri AO (de obicei acest gen de jocuri implică conţinut sexual explicit, nu este cazul lui Hatred). Astfel, publicarea acestui joc prin intermediul Steam era puţin probabilă. Totuşi, se pare că Valve a hotărât să treacă peste acest impediment, acceptând sa publice pe Steam creaţia celor de la Destructive Creations.

Hatred

Pagina Hatred este acum activă pe Steam şi oferă câteva informaţii despre joc, deşi încă lipseşte posibilitatea de a plasa o precomandă. În schimb, acest lucru este posibil pe site-ul oficial al jocului, Destructive Creations oferind două opţiuni de preorder: versiunea digitală, alături de coloana sonoră completă, la preţul de 16,66€ şi o ediţie specială, care include, pe lângă download-ul digital şi coloana sonoră, şi un tricou Hatred, la preţul de 36,66€. Aceasta din urmă este disponibilă în cantităţi reduse (doar 1485 de unităţi).

Cei care aleg să plaseze o precomandă pentru Hatred vor fi contactaţi pentru a-şi alege o metoda prin care urmează să intre în posesia jocului: cheie de activare pentru Steam, cheie de activare pentru Desura sau download DRM-free. Nu în ultimul rând, pagina de Steam a jocului dezvăluie şi cerinţele de sistem pentru Hatred (catalogate totuşi ca preliminare):

Cerinţe minime:
• OS: Windows 7 (SP1) / Windows 8 / Windows®8.1 / (doar versiunile 64bit)
• Procesor: 2.6 GHz Intel Core i5-750 sau 3.2 GHz AMD Phenom II X4 955
• Memorie RAM: 4 GB
• Placă video: NVIDIA GeForce GTX 460 sau AMD Radeon HD5850 (1 GB VRAM)
• DirectX: versiunea 11
• Hard Disk: 8 GB
• Placă de sunet: compatibilă cu DirectX
• Notă adiţională: Cerinţele de sistem se vor putea modifica până în momentul lansării

Sistem recomandat:
• OS: Windows 7 (SP1) / Windows 8 / Windows®8.1 / (doar versiunile 64bit)
• Procesor: 2.5 GHz Intel Core i5-2400S sau 4.0 GHz AMD FX-8350 sau mai bun
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GeForce GTX 680 sau AMD Radeon R9 290X sau mai bună (2 GB VRAM)
• Hard Disk: 8 GB
• Placă de sunet: compatibilă cu DirectX
• Notă adiţională: Cerinţele de sistem se vor putea modifica până în momentul lansării

Hatred foloseşte motorul grafic Unreal Engine 4 şi va fi lansat în al doilea trimestru al anului 2015, exclusiv pentru PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News