Hitman – iată secvenţa introductivă a jocului

Autor: Cosmin Aionita | 25.02.2016
Hitman – iată secvenţa introductivă a jocului

Square Enix şi IO Interactive au publicat secvenţe cinematică introductivă a noului joc Hitman, scopul acesteia fiind umplerea golului dintre prologul jocului (tutorialul prezent şi în versiunea beta) şi prima misiune propriu-zisă din Paris. O puteţi viziona în continuare.

Mai mult, cei care nu au apucat să încerce versiunea beta a noului Hitman, vor mai avea o şansă. Astfel, începând cu 4 martie 2016, toţi abonaţii PlayStation Plus vor avea acces la beta-ul Hitman pe PlayStation 4, fără să fie nevoiţi să plaseze o precomandă pentru joc.

Beta-ul Hitman ofera capitolul introductiv al jocului, denumit The Prologue, în care Agentul 47 se alătură ICA şi face cunoştinţă cu Diana Burnwood, persoana sa de contact din cadrul agenţiei. Pe lângă un scurt tutorial, acest prolog include şi două asasinate, pe care jucătorii le pot relua de câte ori doresc, pentru a stăpâni cât mai bine mecanicile de joc din Hitman.

Tot conţinutul din beta se va regăsi şi în Hitman Intro Pack. Acesta va fi lansat pe 11 martie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Pe lângă prolog, Hitman Intro Pack va include şi prima locaţie – Paris, la un preţ echivalent cu 12,99€. Apoi, lunar vor apărea episoade noi (aprilie – Italia, mai – Maroc, vor urma Tailanda, Statele Unite şi Japonia, precum şi update-uri de conţinut, event-uri săptămânale etc.). Fiecare dintre aceste episoade noi va avea un preţ echivalent cu 10$.

Alternativ, jucătorii vor putea opta pentru „experienţa completă” Hitman, în schimbul a 49,99€, aceasta garantând accesul la tot conţinutul ce va fi lansat pe parcursul acestui an. De asemenea, odată cu finalizarea „sezonului”, Hitman va fi disponibil şi în versiune retail, pe disc.

Hitman