It Takes Two – trailer, gameplay și imagini noi din jocul co-op pregătit de creatorii lui A Way Out

Autor: Cosmin Aionita | 23.02.2021
It Takes Two – trailer, gameplay și imagini noi din jocul co-op pregătit de creatorii lui A Way Out
Foto: Electronic Arts

Electronic Arts și studioul Hazelight au prezentat un nou trailer pentru It Takes Two, jocul de aventură cu elemente preluate din nenumărate alte genuri, special construit pentru o experiență cooperativă. Trailer-ul de mai jos este narat chiar de către Josef Fares, regizorul din spatele acestui joc, și prezintă câteva dintre tipurile de gameplay pe care jucătorii le vor întâlni în It Takes Two.

Povestea unui copil ce încearcă să-și împace părinții aflați în prag de divorț

Precum în cazurile precedentelor titluri create de acest studio, și It Takes Two va fi dedicat în exclusivitate modului co-op. Jucătorii vor intra în pielea celor doi protagoniști, Cody și May, doi părinți aflați în pragul divorțului, transformați în păpuși de o dorință a fiicei lor și ajunși prizonieri într-o lume fantastică, plină de situații impredictibile.

Cei doi vor lupta pentru a reveni la normal, dar și pentru a-și salva relația tenstionată, si vor trece, pe parcursul jocului, prin numeroase provocări de gameplay: vor fi nevoiți să “piloteze” o pereche de chiloți, să o facă pe DJ-ii într-un club de noapte, să lupte alături de veverițe împotriva viespilor etc. Fiecare nivel va pune în valoare abilitățile comune ale celor doi eroi, absolut necesare pentru a depăși variatele provocări, dar va aduce și momente emoționante, gameplay-ul urmând să ascundă numeroase metafore.

Gratis pentru prieteni

It Takes Two va putea fi abordat co-op atât în mod local, pe aceeași consolă sau același PC, sau online. Pentru a facilita experiența online, fiecare exemplar de It Takes Two va include un Friend’s Pass, cu ajutorul căruia un prieten va avea acces la joc în mod gratuit.

It Takes Two va fi lansat pe 26 martie 2021, în versiuni pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X|S și PC (prin Origin și Steam). Jocul costă 39,99€, iar posesorii versiunilor pentru PlayStation 4 și Xbox One vor avea acces gratuit la upgrade-ul next-gen pentru consolele PlayStation 5, respectiv Xbox Series X|S.

Sursa: All Games Delta

Urmărește Go4Games.ro pe Google News