James McCaffrey, emblematica voce a lui Max Payne, a murit la 65 de ani

Autor: Cosmin Aionita | 19.12.2023
James McCaffrey, emblematica voce a lui Max Payne, a murit la 65 de ani
Foto: Getty Images

James McCaffrey, actorul care și-a împrumutat vocea legendarului personaj Max Payne, a murit, la vârsta de 65 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul.

De-a lungul carierei sale artistice de peste 35 de ani, McCaffrey a apărut în numeroase seriale de televiziune și filme, cum ar fi Rescue Me, Viper, Blue Bloods, Suits, Law and Order etc.

Pentru iubitorii de jocuri, James McCaffrey rămâne însă cunoscut pentru rolurile interpretate în jocurile finlandezilor de la Remedy Entertainment, în special interpretarea emblematică a detectivului Max Payne.

De altfel, pentru Max Payne 3, Rockstar Games intenționa să utilizeze alt actor de voce, însă reacția venită din partea comunității a fost atât de fermă, încât publisher-ul s-a răzgândit și l-a readus pe McCaffrey în rolul lui Payne.

Cel mai recent rol al lui James McCaffrey a fost cel al agentului FBI Alex Casey, din Alan Wake II, o altă creație a studioului Remedy Entertainment. De altfel, atât studioul finlandez, cât și publisher-ul Rockstar Games au reacționat pe Twitter / X după trecerea în neființă a lui James McCaffrey.

Odată cu dispariția lui McCaffrey, cei de la Remedy Entertainment și Rockstar Games vor fi nevoiți să găsească o altă voce pentru a-l interpreta pe Max Payne în recent anunțatele remake-uri ale primelor două jocuri din seria omonimă.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News