Logitech și Riot Games au lansat periferice de gaming „League of Legends”

Autor: Adrian Popa | 13.10.2021
Logitech și Riot Games au lansat periferice de gaming „League of Legends”

Producătorul de periferice și accesorii Logitech a lansat, în parteneriat cu dezvoltatorul de jocuri Riot Games, o gamă de produse de gaming dedicate „League of Legends”.

Din serie, lansată sub brandul Logitech G, fac parte patru produse: căștile PRO X, mouse-ul PRO Wireless, tastatura mecanică PRO și mousepad-ul G840 XL.

Căștile vin cu un design premium, sunt prevăzute cu tehnologia pentru microfon Blue VO!CE (care reduce zgomotul de fundal și face vocea mai clară) și oferă calitate ridicată în redarea sunetului prin sistemul surround 7.1.

Tastatura mecanică de gaming Logitech G PRO are un design compact și nu dispune de tastele numerice din partea dreaptă. Este prevăzută cu switch-uri GX Brown tactile, lumini RGB și are memorie integrată.

Mouse-ul Logitech G PRO Wireless este ușor și are senzor avansat HERO 25K. Dispozitivul are 4-8 butoane personalizabile, inclusiv patru butoane laterale detașabile.

Mousepad-ul Logitech G840 XL completează colecția „League of Legends”. Are dimensiunile 90 m x 40 cm și o înălțime de 3 mm.

Produsele sunt disponibile pe LogitechG.com. Căștile, tastatura mecanică și mouse-ul au prețul recomandat de 130 de euro, fiecare. Mousepad-ul este disponibil la prețul recomandat de 50 de euro.

Sursa: Logitech G

CITEȘTE ȘI:

Hands-on AQIRYS Polaris: Mouse-ul de gaming este disponibil acum în versiuni Wireless White și Wired

Lenovo va lansa o consolă care va rivaliza cu Nintendo Switch și Steam Deck

TinyCircuits a lansat brelocul „GameBoy”, care poate rula jocuri și are un preț accesibil

Urmărește Go4Games.ro pe Google News