Epic Games Store continuă și pe parcursul anului 2025 să ofere jocuri gratuite pentru PC în fiecare săptămână. Astfel, până la data de 4 septembrie 2025, la ora 18:00, puteți revendica în mod gratuit jocurile Machinarium și Make Way. Odată revendicate, acestea vor putea fi descărcate și jucate oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.
Fiind probabil cel mai cunoscut joc al studioului Amanita Design, Machinarium s-a făcut remarcat grație stilului său artistic inconfundabil. Jocul este un adventure point and click în care un roboțel, aruncat la groapa de gunoi a orașului, trebuie să se întoarcă și să înfunte frăția Black Cap pentru a-și salva iubita roboțică. În schimb, Make Way este un joc de curse arcade, în care jucătorii au posibilitatea de a-și construi propriile trasee.
Machinarium poate fi revendicat gratuit, doar până pe 4 septembrie 2025, la ora 18:00, prin intermediul Epic Games Store accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/machinarium-5e6c71 și apoi selectând butonul marcat “Get”.
Make Way poate fi revendicat gratuit, doar până pe 4 septembrie 2025, la ora 18:00, prin intermediul Epic Games Store accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/make-way-bddf5f și apoi selectând butonul marcat “Get”.
Epic Games își va continua inițiativa de a oferi jocuri gratuite și pe parcursul acestei săptămâni cu încă două astfel de titluri: Monument Valley și The Battle of Polytopia.
Până pe 4 septembrie 2025, la ora 18:00, puteți revendica jocurile Machinarium și Make Way fără niciun cost suplimentar, de pe Epic Games Store.
Sursa: Epic Games Store