NVIDIA GeForce Now pierde şi jocurile de la Warner Bros., Codemasters şi Microsoft

Autor: Cosmin Aionita | 22.04.2020
NVIDIA GeForce Now pierde şi jocurile de la Warner Bros., Codemasters şi Microsoft

După cum v-am prezentat deja în articolul dedicat serviciului GeForce Now, soluţia de game streaming a celor de la NVIDIA avea un potenţial imens, oferindu-le doritorilor posibilitatea de a-şi juca titlurile din propriile librării de Steam, Uplay, Epic Games Store etc. chiar şi în lipsa unui PC performant.

Din păcate, abordarea “consumer friendly” încercată de NVIDIA se întoarce împotriva sa, numeroşi publisheri, precum Activision Blizzard, Bethesda sau 2K Games alegând să-şi retragă jocurile din cadrul acestui serviciu.

Iar lista celor care nu doresc să-şi lase jocurile disponibile prin GeForce Now tocmai s-a mărit, NVIDIA anunţând că titlurile unor companii precum Warner Bros. Interactive Entertainment (seriile de jocuri LEGO, Mortal Kombat sau Batman), Microsoft Xbox Game Studios (Halo, Gears 5, seria Ori), Codemasters (seriile DiRT, GRID, Formula 1) şi Klei Entertainment (seria Guacamelee, Mark of the Ninja) vor fi, la rândul lor, eliminate din “oferta” serviciului de streaming.

Ce de obicei, NVIDIA a anunţat că va continua să poarte discuţii cu aceşti publisheri şi speră ca, pe viitor, jocurile acestora să revină în cadrul GeForce Now.

Ubisoft şi Epic Games rămân cam singurele nume mari din industrie care şi-au arătat susţinerea pentru GeForce Now, noi jocuri din partea acestor publisheri urmând să fie adăugate acestui serviciu.

NVIDIA GeForce Now

Urmărește Go4Games.ro pe Google News