Overcooked, joc gratuit disponibil prin Epic Games Store. Ce urmează săptămâna viitoare?

Autor: Cosmin Aionita | 05.06.2020
Overcooked, joc gratuit disponibil prin Epic Games Store. Ce urmează săptămâna viitoare?

Epic Games Store își continuă misiunea de a oferi, săptămânal, câte un joc gratuit. De această dată, până pe 11 iunie 2020, puteți descărca drept joc gratuit Overcooked pentru PC, realizat de studioul Ghost Town Games și lansat de Team 17 în 2016.

Overcooked a fost conceput drept un party game gândit modul multiplayer co-op, în care până la patru „bucătari” trebuie să lucreze împreună pentru a realiza felurile de mâncare comandate. Fiecare fel de mâncare este gătit folosind ingredientele disponibile, cu un mod de preparare propriu, ce implică pași care trebuie respectați, iar nivelurile în care se desfășoară acțiunea reprezintă, la rândul lor, adevărate puzzle-uri.

Overcooked poate fi descărcat ca joc gratuit prin intermediul Epic Games Store, până la data de 11 iunie 2020, accesând acest link https://www.epicgames.com/store/en-US/product/overcooked/home şi apăsând butonul marcat “Get”.

Urmează o colecție de titluri din seria Samurai Shodown

Japonezii de la SNK Corporation au anunțat că vor lansa Samurai Shodown Neo Geo Collection, o colecție a jocurilor de lupte Samurai Shodown lansate inițial pe consola Neo Geo. În pachet vor fi incluse toate cele șase titluri ale seriei apărute pentru Neo Geo, alături de Samurai Shodown V Perfect, un joc ce nu a mai apucat să fie lansat și care ar fi trebuit să fie ultimul al seriei dedicat acelei platforme.

Fiecare dintre titlurile incluse în Samurai Shodown Neo Geo Collection va oferi moduri de joc locale, dar și online, și va include atât edițiile originale japoneze de pe cabinetele arcade, cât și pe cele în limba engleză. În plus, va exista și o secțiune de tip “muzeu”, ce va include interviuri de arhivă cu producătorii, coloana sonoră, documente din perioada dezvoltării acestor jocuri și multe alte bonusuri de acest tip.

Cel mai important aspect legat de aceasta colecție este însă faptul că Samurai Shodown Neo Geo Collection va debuta pe Epic Games Store, începând cu 11 iunie 2020, și urmează să fie disponibil în mod gratuit timp de o săptămână prin intermediul acestui serviciu.

Ulterior, Samurai Shodown Neo Geo Collection va fi lansat, contra cost, și prin intermediul Steam (tot pentru PC) pe 18 iunie 2020, precum și pe consolele PlayStation 4 și Nintendo Switch, pe 28 iulie.

Sursa: Epic Games Store

Urmărește Go4Games.ro pe Google News