PlayStation Store se închide pe consolele PS3, PSP și PS Vita. Ce se întâmplă cu jocurile digitale pentru aceste platforme

Autor: Cosmin Aionita | 30.03.2021
PlayStation Store se închide pe consolele PS3, PSP și PS Vita. Ce se întâmplă cu jocurile digitale pentru aceste platforme

Sony a informat toți posesorii unui cont de PlayStation Network asupra faptului că magazinul online PlayStation Store, în variantele sale pentru consolele PlayStation 3, PlayStation Portable (PSP) și PlayStation Vita, va fi închis în vara acestui an. PS Store-ul pentru PS3 și PSP va înceta să funcționeze începând cu 2 iulie 2021, în timp ce magazinul pentru PlayStation Vita nu va mai fi disponibil din 27 august 2021.

Conform celor de la Sony, această decizia a fost luată pentru ca eforturile companiei să fie redirecționate către magazinul PlayStation Store pentru consolele PlayStation 4 și PlayStation 5, în vederea îmbunătățirii experienței pe care clienții o vor avea pe aceste platforme.

Pe scurt, utilizatorii de console PlayStation 4, PlayStation Vita și PlayStation Portable nu vor mai putea face achiziții digitale. În această categorie intră atât jocurile comercializate în regim digital, cât și filmele oferite în acest format, dar și microtranzacțiile sau DLC-urile asociate anumitor titluri.

Ce se întâmplă cu jocurile deja achiziționate prin PlayStation Store

Deși posibilitatea de a achiziționa jocuri digitale va dispărea pentru utilizatorii de PS3, PS Vita și PSP, titlurile deja cumpărate vor putea fi în continuare descărcate, funcția de Download List urmând să rămână activă pe aceste console.

De asemenea, dacă ați achiziționat un pachet cross-buy ce includea atât versiunea pentru PS3 a unui joc, cât și cea pentru PlayStation Vita, fiți siguri că descărcați ambele variante ale jocului până la închiderea PlayStation Store, fiecare pe platforma aferentă. Astfel, jocul va rămâne în Download List-ul fiecărei console și va putea fi redescărcat și în viitor.

Nu în ultimul rând, dacă sunteți abonat PlayStation Plus, veți putea descărca în continuare jocurile primite de-a lungul anilor prin intermediul acestui serviciu, atât timp cât abonamentul PS Plus rămâne activ.

Ce se întâmplă cu fondurile din wallet-ul PlayStation Store

Chiar dacă funcționalitatea magazinului propriu-zis PlayStation Store va fi întreruptă pe aceste platforme, veți putea în continuare să activați coduri pentru jocuri și abonamente PlayStation Plus pe consolele PlayStation 3, PS Vita și PSP.

În schimb, pe PS3, PS Vita și PSP nu veți mai putea activa carduri valorice. Fondurile deja existente în portofelul PlayStation Store vor putea fi folosite în continuare pentru a achiziționa produse pentru PlayStation 4 și PlayStation 5 (prin secțiunile PS Store disponibile pe aceste console, prin varianta web a PlayStation Store sau de pe dispozitive mobile, cu ajutorul aplicației PlayStation App).

Bundle-urile cross-buy ce includ atât versiuni de PS4, cât și pentru PS3/PS Vita/PSP ale unor jocuri, vor putea fi în continuare achiziționate prin intermediul variantei web a PlayStation Store.

Mai multe informații despre închiderea PlayStation Store pentru PlayStation 3, PlayStation Vita și PSP sunt disponibile pe această pagină de suport a celor de la Sony.

Sursa: PlayStation

Urmărește Go4Games.ro pe Google News