Poliția a destructurat „cel mai mare” producător de software pentru trișat în jocuri video

Autor: Adrian Popa | 31.03.2021
Poliția a destructurat „cel mai mare” producător de software pentru trișat în jocuri video
Sursa: Weibo

Poliția chineză a reținut 10 membri ai „celui mai mare” producător din lume de software pentru trișat în jocuri video.

Autoritățile au confiscat bunuri în valoare de 40 de milioane de dolari, inclusiv câteva mașini de lux.

Organizația, numită Chicken Drumstick, dezvolta „cheat-uri” pentru jocuri video populare, printre care Call of Duty și Overwatch. Abonamentele oferite aveau prețuri care variau între 10 dolari și 200 de dolari pe lună.

Poliția a transmis că organizația, despre care a spus că era cea mai mare de acest fel din lume, a generat venituri de 76 de milioane de dolari.

Autoritățile au colaborat cu gigantul Tencent, cel mai mare jucător global în industria jocurilor video, în această operațiune.

Pe măsură ce jocurile video au explodat în popularitate în ultimii ani a crescut și interesul pentru „cheat-uri”. În 2019, un sondaj arăta că o treime dintre gameri au apelat la astfel de metode cel puțin o dată.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială Go4games de pe Facebook!

Sursa: BBC

Țara în care 19 persoane au fost arestate pentru că jucau PUBG, titlu interzis de guvern

FOTO: Descoperirea neașteptată făcută de un gamer în „Detroit: Become Human”

Bărbat căutat de poliție, prins după ce a ieșit din ascunzătoare pentru a cumpăra Call of Duty

Urmărește Go4Games.ro pe Google News