Realizatorii de jocuri se pregătesc pentru „next gen”

| 28.02.2012
Realizatorii de jocuri se pregătesc pentru „next gen”

„Next gen” este o abreviere a expresiei next generation, care, în contextul jocurilor video, se referă la următoarea generaţie de hardware dedicat acestui gen de entertainment. Pentru a fi şi mai exacti, „next gen” este o expresie folosită în special în ceea ce priveşte viitoarea generaţie de console.

Ştim deja ca Nintendo Wii U, noua consolă a părinţilor seriei Mario, va fi lansată în cursul acestui an (cel mai probabil în perioada sărbătorilor), iar zvonurile despre PlayStation 4 sau un eventual nou Xbox nu contenesc să apară. Însă, în timp ce de la Nintendo Wii U nu există pretenţii prea ridicate în privinţa puterii de procesare, de la PlayStation 4 şi următorul Xbox atât producătorii, cât mai ales gamerii, se aşteapta la un salt grafic comparabil cu trecerea de la PlayStation 2 la actuala generaţie de console.

Bineînţeles, în încercarea de a folosi această putere suplimentară, echipele producătoare de jocuri trebuie să se adapteze foarte repede şi să recruteze personal nou, pentru a face faţă acestor schimbări deloc comode. Astfel, chiar dacă giganţi precum Microsoft şi Sony s-au ferit până acum de anunţarea unei nou generaţii de console (această atitudine este de înţeles, având în vedere că PlayStation 3 şi Xbox 360 încă au un potenţial comercial deloc neglijabil), studiourile producătoare de jocuri au dat deja startul noii generaţii, postând numeroase anunţuri de angajare.

Spre exemplu, Bethesda Game Studios, autorii seriei The Elder Scrolls, deja caută programatori cu experienţă, care să lucreze la tehnologie de ultimă oră, pentru un joc încă neanunţat, dedicat viitoarei generaţii de console.

De asemenea, Lionhead Studios, studioul responsabil pentru seriile Black & White şi Fable, acum aflaţi sub umbrela Microsoft, sunt în căutarea unui Lead Engine Programmer (programator şef pentru motorul grafic), cu experienţă în tehnologiile moderne de renderizare (în special DirectX 11). Din nou, anunţul de angajare se referă la un titlu încă neanunţat şi, având în vedere că vorbim totuşi de un studio Microsoft, menţionarea API-ului DirectX 11 poate fi considerată o trimitere directă la următoarea generaţie de console Xbox (modelul 360 are la bază DirectX 9).

Nu în ultimul rând, Epic Games, realizatorii celui mai popular motor grafic la ora actuală – Unreal Engine 3, au anunţat că, în cadrul ediţiei din acest an a Game Developers Conference (ce se va desfăşura în perioada 7-9 martie 2012, în San Francisco), vor dezvălui Unreal Engine 4 pentru prima oară. Prezentarea va avea loc totuşi într-un cadru restrâns, alături de partenerii companiei, participanţii urmând a fi forţaţi să semneze un NDA (non-disclosure agreement).

După cum era de aşteptat, Unreal Engine 4 se va adresa în primul rând viitoarei generaţii de hardware, Epic Games prezentând încă de anul trecut un demo tehnologic numit Samaritan (îl puteţi viziona mai sus). Pentru a rula această demonstraţie s-au folosit nu mai puţin de 3 plăci video NVIDIA GeForce GTX580 montate în SLI, în încercare de a simula specificaţiile hardware ale viitoarei generaţii de console.

Acestea fiind spuse, abia aşteptăm ediţia din acest an a târgului Electronic Entertainment Expo (E3 2012), în cadrul căreia se zvoneşte că atât Microsoft, cât şi Sony, vor face anunţuri referitoare la viitoarele lor console.