Riot Games a achiziționat studioul Wargaming Sydney, redenumindu-l în Riot Sydney

Autor: Cosmin Aionita | 18.10.2022
Riot Games a achiziționat studioul Wargaming Sydney, redenumindu-l în Riot Sydney
Foto: Wargaming

Riot Games, compania din spatele foarte popularului MOBA League of Legends, a anunțat achiziționarea studioului Wargaming Sydney, fostă parte a companiei care se ocupă de World of Tanks.

Riot Games a anunțat că, după ce achiziția va fi dusă la bun sfârșit, studioul va fi redenumit în Riot Sydney și își va aduce contribuția la proiecte precum League of Legends sau Valorant, și va ajuta echipele dedicate tehnologiei din cadrul Riot. Riot Sydney se va alătura astfel structurii de studiouri dedicate dezvoltării din cadrul Riot Games, urmând să activeze sub Molly Mason-Boule, conducătoarea ramurii studiourilor de dezvoltare Riot și o veterană a industriei de gaming.

Sub conducerea lui Mason-Boule, Riot își va extinde abordarea asupra dezvoltării la nivel global. Pe termen mai lung, Riot Games își propune să contribuie la creșterea industriei de jocuri video din Australia și va continua să evalueze oportunitățile de a recruta persoane talentate din cadrul studiourilor cu vechime.

De asemenea, numai echipa de dezvoltare din cadrul studioului se va alătura celor de la Riot Games; echipa de publishing va rămâne în cadrul Wargaming. Cu această ocazie, Naresh Hirani, conducătorul echipei de dezvoltare din cadrul studioului, a declarat:

Făcând parte din Wargaming a reprezentat o călătorie fenomenală pentru noi în ultimii zece ani și ne-a ajutat studioul să crească și să prospere. Am fost foarte impresionați de potrivirea culturală pe care am experimentat-o în discuțiile noastre cu Riot și abia așteptăm să ne aducem contribuția în ceea ce privește dezvoltarea globală, alături de aceste echipe.

Înainte de a se alătura celor de la Riot Games, studioul a contribuit la dezvoltarea unor jocuri precum World of Tanks sau World of Warships cu ajutorul tehnologiei sale proprietare Bigworld Technology, o arhitectură software concepută special pentru a facilita dezvoltarea de jocuri MMO sau online. Astfel, este lesne de înțeles motivul pentru care Riot Games și-a dorit studioul din Sydney.

Sursa: VG247

Urmărește Go4Games.ro pe Google News