Rune: Ragnarok – Pre-Alpha Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 26.01.2018
Rune: Ragnarok - Pre-Alpha Trailer

Human Head Studios a lansat un nou trailer pentru Rune: Ragnarok, prezentând astfel primele secvenţe de gameplay dintr-o versiune pre-alpha a jocului. Ragnarok se doreşte a fi un RPG open-world şi o continuare directă a deja clasicului Rune.

Rune: Ragnarok se va întoarce din nou în universul de inspiraţie nordică în care zeii, bestiile şi oamenii se confruntă, încercând să supravieţuiască. Jucătorii vor putea jura credinţă unuia dintre zeii mitologiei nordice, căpătând astfel abilităţi speciale, ce se vor putea dovedi deosebit de utile în diferitele activităţi din Rune: Ragnarok: jefuirea satelor inamice, luptele împotriva morţilor vii, expediţiile navale către tărâmuri noi sau crafting-ul de arme noi.

Pe lângă clasica experienţă RPG, Rune: Ragnarok promite multiplayer cooperativ din tipul PvE sau multiplayer competitiv PvP, în care jucătorii se vor putea alia pentru a distruge baza inamicilor.

Rune: Ragnarok este finanţat integral de ESDF Management, o companie specializată pe susţinerea financiară a dezvoltării de jocuri, şi este dezvoltat de Human Head Studios pentru PC (Steam).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News