Serialul The Last of Us: impresii după primul episod

Autor: Cătălin Niţu | 14.01.2023
Serialul The Last of Us: impresii după primul episod

Serialul The Last of Us, bazat pe seria de jocuri video cu același nume, debutează în doar câteva zile (16 ianuarie), iar HBO ne-a invitat la cinema să vedem în premieră primul episod. Spre surprinderea mea, primul episod este unul dublu, care durează cam o oră și jumătate și servește rolul de a introduce atât fanii seriei de jocuri, cât și noii telespectatori care abia acum descoperă această poveste, în universul The Last of Us. Și este bine că HBO a decis să ofere acest episod dublu, întrucât chiar și cei mai înfocați fani vor descoperi mai multe lucruri noi, la care probabil nu se așteptau. Totodată, există destul timp pentru a ne prezenta pe îndelete personajele principale și pentru a stabili regulile universului în care are loc acțiunea.

The Last of Us spune o poveste pe care milioane de gameri o îndrăgesc

Voi încerca, pe cât posibil să nu stric plăcerea nimănui de a descoperi surprizele serialului, însă trebuie spus din start că deși The Last of Us este una dintre cele mai fidele adaptări din zona jocurilor video de până acum, mai multe schimbări au fost necesare pentru a transpune povestea mai bine către micul ecran. Ce nu s-a schimbat foarte mult este însă introducerea. Compozitorul Gustavo Santolala se întoarce cu acordurile de chitară melancolice, care au acompaniat seria de jocuri, în timp ce animațiile din intro sunt foarte similare cu cele pe care le-am văzut în primul joc.

Dacă ar fi să citești un rezumat al începutului poveștii din jocul The Last of Us și să îl compari cu ceea ce vezi în primele două episoade ale serialului, ai putea spune că totul este 100% identic, însă realitatea este că filmul are un ritm diferit, cu o acțiune puțin schimbată. Asta pentru că jocul se bazează, de obicei, pe secvențe lungi de explorare a mediilor de joc, părți din poveste fiind descoperite în mod natural prin interacțiunea cu mediul din joc și cu personajele. În serial însă, totul trebuie realizat prin dialog non-interactiv și câteva scene de acțiune. Astfel, în partea de introducere, personaje care aveau un rol ceva mai limitat, precum Sarah, fiica lui Joel, au parte de mai multă atenție, iar anumite evenimente care erau doar sugerate în joc, întrucât aveau loc înainte sau paralel cu acțiunea propriu-zisă, apar acum în serial.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News