Statul „dădacă”: China reduce programul de gaming al copiilor la doar 3 ore pe săptămână

Autor: Aurelian Mihai | 31.08.2021
Statul „dădacă”: China reduce programul de gaming al copiilor la doar 3 ore pe săptămână
Foto: Pixabay

În China comunistă, accesul copiilor la jocuri online va fi de acum restricționat la program de 3 ore, pe săptămână, între orele 8-9 seara în cursul zilei de vineri și în weekend, mici excepții fiind acceptate doar pe durata sărbătorilor legale. Oficial, măsura are scopul de a „vindeca” dependența celor mici față de jocurile online, copii fiind „liberi” să participe la alte activități agreate de puterea de la Beijing.

Măsura este impusă la nivelul tuturor platformelor care oferă acces la jocuri online, fie prin suprimarea la modul general a serviciilor respective în afara orelor de program sau prin impunerea unei validări stricte a tuturor utilizatorilor, solicitând declinarea numelui și identitatea reală pentru fiecare cont de utilizator. În plus, este impusă și o raportare mai strictă a micro-tranzacțiilor realizate în timpul sesiunilor de jocuri, cu scopul oficial de limitare a evaziunii fiscale și „prevenirea abuzurilor”.

Deși, probabil, insuportabilă pentru copiii care ar prefera mai degrabă să se joace minim 12 pe zi, în fiecare zi, noua regulă înăsprește doar tratamentul aplicat începând cu anul 2019, când accesul minorilor la jocuri online a fost limitat la 1,5 ore pe zi.

La începutul acestei luni, compania Tencent a fost forțată să reducă timpul pe care minorii îl puteau petrece cu jocul de mobil Honor of Kings la doar o oră în timpul săptămânii și două ore în weekend. Restricția adăugată va afecta probabil și cotația acțiunilor companiilor din acest sector, deja trecute prin mai multe episoade de instabilitate.

Din punct de vedere istoric, China a avut întotdeauna aversiune față de jocurile video, însă manifestată prim restricții mai puțin drastice.

Nu este clar cât de mult impact va avea acest lucru în lumea reală, deoarece Tencent spune că minorii reprezintă o parte foarte mică a business-ului său. Totodată, rămâne de văzut în ce măsură aceste restricții anti-dependență vor putea fi impuse și pentru jocurile de consolă și jocuri offline la modul general, mult mai dificil de controlat în afara spațiului online.

Sursa: Go4it

CITEȘTE ȘI:

Un actor cunoscut spune că dependența de jocuri video i-a afectat cariera

Statul în care poți cumpăra legal marijuana, dar nu și un PC de gaming foarte puternic

Urmărește Go4Games.ro pe Google News