Street Fighter V – detalii despre al doilea beta test

Autor: Cosmin Aionita | 08.10.2015
Street Fighter V – detalii despre al doilea beta test

Capcom a dezvăluit detaliile legate de cel de-al doilea beta test pentru Street Fighter V, cea mai mare noutate fiind includerea versiunii pentru PC în această sesiune de testare.

Astfel, al doilea beta test se va desfăşura în intervalul 22 – 25 octombrie 2015, însă doar în cazul utilizatorilor de PlayStation 4. Cei care plănuiesc să joace beta-ul Street Fighter V pe PC vor avea acces la beta doar în ultimele două zile: 24 şi 25 octombrie 2015. În acest interval, cele două comunităţi vor putea juca între ele, prin intermediul opţiunii de cross-platform play.

De această dată, Capcom a decis să ofere o altă distribuţie de personaje faţă de prima sesiune de testare beta: în prima zi a beta-ului (pe PS4), vor fi disponibili doar Ken, Necalli, Vega şi R. Mika. În cea de-a doua zi va fi adăugat Rashid, iar în cea de-a treia Karin. Personajele din prima sesiune beta (Ryu, Chun-Li, Cammy, Birdie, Nash şi M. Bison) nu vor mai fi disponibile în cel de-al doilea beta test.

De asemenea, noua versiune beta va oferi suport pentru matchmaking, leaderboards comune pentru utilizatorii de PS4 şi PC, precum şi unele bonusuri ce vor putea fi deblocate în schimbul FM-ului (Fight Money) câstigat în lupte.

Din fericire, Capcom oferă suport pentru acest beta şi în România, atât pe PC, cât şi pe PlayStation 4. Cei care au participat deja la prima sesiune de testare beta vor avea acces automat şi la noul beta, pe PlayStation 4. Deţinătorii de console care n-au participat la primul beta pot aplica pentru noua sesiune de testare la aceasta adresă: https://psnbeta.eu.playstation.com/SFV/enroll.php.

Pentru PC, lucrurile sunt mai simple: pentru acces în acest nou beta trebuie să precomanzi Street Fighter V de pe Steam. Cerinţele de sistem pentru versiunea de PC a jocului pot fi găsite aici.

Street Fighter V se află în dezvoltare pentru PlayStation 4 şi PC şi urmează să fie lansat în primăvara lui 2016. Mai jos puteţi admira trailere pentru cele mai recent dezvăluite personaje din joc – Zangief şi Laura.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News